2018-10-16 00:45


Conducerea RATB consideră juste revendicările Sindicatului ATP. Piesele de schimb, problemă birocratică

 |  17:22
Conducerea RATB consideră juste revendicările Sindicatului ATP. Piesele de schimb, problemă birocratică

Faţă de acţiunea de protest de marţi a Sindicatului Transportatorilor ATP RATB, conducerea regiei de transport public declară că “este deschisă unui dialog, cunoscând şi făcând permanent eforturi pentru rezolvarea celor mai multe dintre problemele ridicate”.

“Pentru conducerea executivă, siguranţa circulaţiei reprezintă un obiectiv principal, astfel că, astăzi, toate mijloacele de transport în comun din trasee corespund din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte problemele referitoare la necesarul de piese de schimb, acestea sunt în curs de rezolvare, fiind deja demarate proceduri - destul de birocratice, este adevărat - în urma cărora, întreg necesarul de piese de schimb va fi asigurat, în funcţie de posibilităţile financiare. Sunt probleme reale în gestionarea parcului de vehicule, al cărui grad de uzură este foarte avansat la tramvaie, troleibuze, dar şi la autobuzele a căror perioadă de garanţie a expirat. Situaţia actuală se datorează celor trei ani de criză economico-financiară, care au afectat bugetul alocat RATB. În eforturile pe care le face, conducerea RATB încearcă în acest an o revenire a indicatorilor privind parcul de vehicule la un nivel decent”, se spune în comunicatul RATB transmis redacţiei.

Mar’I, la Depoul Alexandria, Sindicatul Transportatorilor APT din RATB a organizat o adunare publică în care şi-au spus nemulţumirile. Ei au cerut primului ministru o anchetă a Corpului de Control privind “managementul neperformant si ilegal susţinut şi impus de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi conducerea Primăriei Municipiului Bucureşti, subfinanţarea cronică a activităţii de transport public prin alocarea unui buget insuficient şi jefuit de grupurile de interese”. De asemenea, ei au reclamat faptul că sunt angajate rude ale aleşilor locali pe salarii foarte mari şi numirea pe criterii politice a unor şefi incompetenţi. Ei au solicitat procurorilor DNA să nu mei tergiverseze anchetarea “jafului de la RATB şi începerea anchetelor penale fată de ilegalităţile comise”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-16

TAGURI: ratb, conducere, piese, schimb, trafic, circulatie, sindicat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...