2019-01-20 05:29


Confederaţie patronală: Este inadmisibil ca Guvernul să adopte pe repede-înainte un act normativ care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative

 |  14:34
Confederaţie patronală: Este inadmisibil ca Guvernul să adopte pe repede-înainte un act normativ care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative

Confederaţia Patronală “Concordia” (CPC) protestează împotriva adoptării de către Guvernul României, ”fară o consultare reală cu mediul de afaceri”, a Ordonanţei de Urgenţă care introduce ”măsuri fiscale şi economice extreme”, ce urmează a fi aplicate chiar de la începutul anului 2019. Confederaţia patronală atrage atenţia asupra efectelor nefaste pe care le va avea actul normativ în mai mult sectoare, dar şi asupra populaţiei. ”Este inadmisibil ca Guvernul să adopte pe repede-înainte, după un trist simulacru de consultare publică şi dialog social, un act normativ care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative”, spun reprezentanţii confederaţiei.

”Această Ordonanţă a fost comunicată public în ultimul moment, modificată «din mers», în doar două zile, ajustată discreţionar, fără motivarea necesităţii şi mai ales, a urgenţei adoptării măsurilor respective, care au un impact devastator asupra întregii economii, efectele ei urmând să fie plătite de toţi cetăţenii acestei ţări. Este inadmisibil ca Ministerul Finanţelor Publice să iniţieze, iar Guvernul să adopte pe repede-înainte, după un trist simulacru de consultare publică şi dialog social, un act normativ de o asemenea importanţă, care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative în vigoare la acest moment”, au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Confederţiei Patronale ”Concodria”.

Potrivit acestora, se instituie noi modificări ale Codului Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2019, prin 28 de puncte care se adaugă celor 236 modificări ale Codului Fiscal impuse pentru primele 11 luni din 2018.

”Se introduce taxa pe activele instituţiilor financiar-bancare, denumită iniţial într-un mod insultător, populist şi arbitrar, ”taxă pe lăcomie”, care va fi plătită în situaţia în care media trimestrială a dobânzii ROBOR depăşeşte pragul de 2 %, deşi această dobândă este stabilită de un număr redus de actori economici dintre cei cărora li se aplică taxa, prin mecanisme transparente, verificabile şi raportate la inflaţie, fără a fi determinată în mod subiectiv sau preferenţial. Companiile din energie electrică, petrol şi gaze vor plăti 2% din cifra de afaceri către ANRE, ceea ce reprezintă o majorare de 20 de ori a contribuţiilor financiare datorate către Autoritatea de Reglementare”, se mai arată în document.

Reprezentannţii confederaţiei spun că, prin stabilirea preţului de 68 lei/MWh pentru cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili, în perioada 01.04.2019 – 28.02.2022, este ”puternic afectată întreaga piaţă de energie şi se vulnerabilizează securitatea energetică a României, într-un moment complicat pe plan geopolitic şi economic”.

”Efectele asupra populaţiei sunt negative, pornind de la distorsionarea pieţei muncii, concedieri colective, creşterea costurilor pentru credite, şubrezirea sistemului de pensii publice, compromiterea definitivă a sistemului de pensii private: această Ordonanţă distruge Pilonul II de pensii, cu un cinism politicianist care periclitează viitorul generaţiilor ce vin şi transformă România într-o ţară impredictibilă, riscantă pentru investiţii pe termen mediu şi lung. Se preconizează creşteri de preţuri la majoritatea produselor şi serviciilor, consecinţă a distrugerii mecanismelor de piaţă în cele mai importante sectoare ale economiei: energetic, financiar, telecom, retail”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, potrivit documentului, ”efectele asupra mediului de afaceri sunt devastatoare: creşterea fiscalităţii şi a birocraţiei, reducerea competitivităţii şi stoparea contractelor pentru export, îngreunarea implementării reformelor legislative, creşterea cheltuielilor de personal”.

”Vin Sărbătorile, dar ele nu ne găsesc împreună, într-un efort comun de-a construi o ţară. Este momentul pentru o reală şi asumată cooperare între partenerii de dialog social, pentru a identifica acele soluţii economice şi legislative care să reinstaureze un climat de responsabilitate politică şi echilibru social. În calitate de organizaţie reprezentativă a mediului de afaceri, CPC face un apel la normalitate şi realism, pentru a opri degradarea ireversibilă a vieţii sociale şi economice din România.

Guvernul a adoptat, vineri, OUG cu noile taxe, deşi măsurile au fost criticate vehement atât de către preşedintele Klaus Iohannis, de mediul de afacceri şi de sindicate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-24

TAGURI: confederatie patronala, guvern, oug,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
24 Dec 2018

Acest guvern mafiot are ca '' program de guvernare '' distrugerea institutiilor statului pentru a controla resursele si a si le insuși. Este planul de DISTRUGERE TOTALA A CAPITALULUI PRIVAT SI INSTAURAREA DICTATURII HOTILOR SI BORFASILOR CIUMEI ROSII IN FRUNTE CU LICHEAUA CONDAMNATA PENAL , PORCARUL draknea.
Random image



Ultimele stiri





loading...