Cristian Buşoi: Primele 200.000 de carduri de sănătate vor ajunge până la sfârşitul lunii la asiguraţii din Arad
2018-08-21 23:25


Cristian Buşoi: Primele 200.000 de carduri de sănătate vor ajunge până la sfârşitul lunii la asiguraţii din Arad

 |  12:06
Cristian Buşoi: Primele 200.000 de carduri de sănătate vor ajunge până la sfârşitul lunii la asiguraţii din Arad

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a anunţat că primele 200.000 de carduri de sănătate vor ajunge în următoarele două săptămâni în judeţul Arad, iar până la sfârşitul anului vor fi produse 7,5 milioane de carduri.

Cristian Buşoi spune că se doreşte ca distribuirea cardurilor să se facă prin intermediul medicilor de familie.

"Nu e obligatoriu, dar vrem să-i convingem că este foarte important pentru transparenţă şi pentru a vedea corect utilizarea banilor. Este important pentru instituţii, dar şi pentru pacienţi", a spus Cristian Buşoi, potrivit căruia introducerea cardului de sănătate reprezintă o prioritate.

Cristian Buşoi a anunţat că miercurea trecută premierul a primit primul card de sănătate.

Pe card vor fi înscrise grupa de sânge, RH-ul, boala majoră de care suferă asiguratul şi dacă doreşte să fie donator de organe.

În opinia lui Buşoi, cardul de sănătate va fi un instrument extrem de important pentru transparenţa cheltuielilor din sistem.

Referitor la cititoarele de card Cristian Buşoi a spus că acestea urmează a fi achiziţionate. Costul maxim ar putea ajunge la 50 de euro/cititor.

Cardurile pot fi cumpărate de către medicii de familie, iar dacă sunt probleme ar trebui găsite resurse la Ministerul Sănătăţii, la primării, la autorităţile locale, a spus Buşoi.

Cristian Buşoi a insistat pe necesitatea angajării unui dialog pentru a convinge medicii de familie să sprijine distribuţia şi să realizeze iniţializarea cardurilor.

Stabilirea specificaţiilor pentru cititoarele de card şi garantarea compatibilităţilor acestora cu sistemul informatic al cardului electronic constituie preocuparea CNAS, potrivit lui Buşoi, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-16
Citeste si:
CNAS. Program pentru introducerea cardului de sănătate
Dr. Cristian Buşoi instalat oficial la conducerea CNAS

TAGURI: card, sanatate, cristian, busoi, CNAS





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.

loading...