2018-11-17 13:03


Cum a funcționat sistemul computerizat de schimbare a fluxului apei în conductele din București

 |  20:14
Cum a funcționat sistemul computerizat de schimbare a fluxului apei în conductele din București

București, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Craiova, județul Arad. Variațiile foarte mari de temperatură din ultima lună au scos la iveală un lucru pe care toate îl au în comun – infrastructură de furnizare a apei, reci sau calde, veche, predispusă la avarii. Diferențe apar însă la efectele pe care avariile produse de infrastructura îmbătrânită le au asupra consumatorilor.

Din acest punct de vedere, cazul Bucureștiului – cel puțin în ceea ce privește furnizarea apei potabile – este unul care iese în evidență prin două elemente principale: operatorul ce deține concesiunea serviciului de alimentare cu apă a investit foarte mult, în ultimii ani, în achiziționarea și implementarea unor echipamente și tehnologii noi, și există sisteme computerizate de schimbare a fluxului de furnizare a apei potabile. Ambele aceste elemente au un impact direct asupra calității serviciului furnizat pentru că, pe de o parte, majoritatea avariilor sunt depistate la timp, până să producă efecte neplăcute pentru oraș și locuitorii săi iar sistemele de schimbare a fluxului apei, pe de altă parte, permit compensarea închiderii unor segmente de rețea astfel încât, chiar în cazul unor avarii majore, să fie asigurată continuitatea furnizării apei potabile. Pe scurt, profitând de rețeaua inelară a orașului, în cazul în care un segment al rețelei este afectat de o avarie, acel segment este sigilat. În același timp, pentru a asigura alimentarea consumatorilor racordați la acel segment, se schimbă fluxul de curgere al apei pe alte segmente de rețea, pentru a compensa închiderea segmentului cu probleme. Concret, având o rețea ce a fost dată în funcțiune în 1847 și care deservește o metropolă cu peste 2 milioane de locuitori și, de departe, cei mai mulți clienți industriali din țară, este inevitabil ca Bucureștiul să se confrunte, din când în când, cu câte o avarie la rețeaua de apă. Din cauza vremii, în ultima lună, au fost două avarii majore la rețeaua de apă a Capitalei. În ambele cazuri, avariile au fost depistate de senzorii din rețea, astfel încât echipele de intervenție, folosind cele mai moderne echipamente disponibile în domeniu, au putut interveni la timp, pentru a limita pierderile de apă și eventualele neplăceri ce ar fi putut fi cauzate bucureștenilor. Dar partea cea mai interesantă vine abia acum. În fiecare dintre cele două cazuri, apa a fost oprită strict pe sectoarele de rețea unde a fost localizată avaria. Mai mult, clienții care erau alimentați prin sector de rețea avariat nu au rămas fără apă. Asta deoarece, folosind sistemele computerizate de schimbare a fluxului apei, s-a reușit alimentarea de pe alte segmente de rețea. Singurele inconveniente, temporare și ele, ce pot apărea în astfel de cazuri țin de posibilitatea unei ușoare scăderii a presiunii de alimentare și apariția unor impurități în apă la prima folosire. Inconveniente ce, chiar dacă apar, sigur pot fi trecute cu vederea când alternativa este lipsa totală a apei. Pentru zile la rând, chiar. Este exact ce s-a întâmplat în celelalte cazuri invocate la început. Așa au rămas oamenii din Bacău și Râmnicu Vâlcea, sau din mai multe localități arădene fără apă potabilă. Așa au rămas craiovenii fără apă caldă și căldură. Pentru că în niciunul dintre cazuri nu știm să existe sisteme de schimbare a fluxului apei care să ofere posibilitatea de a redirecționa apa, fie ea rece sau caldă, din alte segmente de rețea, către clienții afectați de conducta spartă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-31

TAGURI: sistem computerizat flux apa conducte apa nova bucuresti
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...