2018-06-25 05:12


De sărbătorile pascale, CFR Călători și-a bătut joc de pasageri

 |  11:04
De sărbătorile pascale, CFR Călători și-a bătut joc de pasageri

CFR Călători a anunțat că, de Paște, capacitatea de transport va fi adaptată în funcție de dinamica traficului de pasageri, în special, pe cele mai cerute destinații: Brașov, Sibiu, Cluj, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara și Vatra Dornei.

Astfel, compania condusă acum interimar de Leon Bărbulescu a precizat că peste o sută de trenuri sunt anulate sau redistribuite din cauza traficului redus. Însă, măsurile luate de CFR Călători s-au dovedit în realitate a fi o bătaie de joc la adresa pasagerilor. Vagoane puține, călători în picioare, înghesuială la casele de bilete și comportament lamentabil al celor care lucrează la ghișee, în special la casele de bilete de pe ruta București-Brașov, cu o mențiune specială pentru cei de la gara Ploiești Vest.

Cam așa s-a circulat în perioada sărbătorilor pascale. O dovadă de amatorism managerial din partea celor de la CFR Călători s-a putut constată pe trenul IR nr. 1630 Brașov-București, care a circulat cu doar două vagoane, călătorii fiind obligați să stea îngrămădiți ca sardelele, în timp ce trenurile operatorilor privați au circulat cu un număr adecvat de vagoane, fapt pentru care nici nu au avut călători în picioare. Tot de același regim au beneficiat și călătorii care au ales să se deplaseze în această perioadă cu trenul IR nr. 1571 pe ruta București Nord-Galați, adică tot două vagoane și, evident, foarte mulți călători în picioare. Și astfel de exemple au fost numeroase în această perioadă.

Potrivit informațiilor noastre, numărul mic de vagoane pe rutele aglomerate a devenit o practică la CFR Călători, făcându-se astfel jocul operatorilor privați de transport feroviar de persoane. În urmă cu câteva luni, fostul director general al companiei, Iosif Szentes, a avut curajul să-l demită pe un director care refuza sistematic  să pună vagoane la dispoziție pe rutele aglomerate, chiar dacă acestea erau disponibile în diverse depouri din țară.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-10

TAGURI: paste, cfr calatori, tren, vagoane





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.