2016-12-07 00:02

SOCIAL


Din cauza crizei, tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă vacanţele în ţară

 |  16:46
Din cauza crizei, tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă vacanţele în ţară
Românii preferă să-şi petreacă vacanţele în ţară, crizafiind principalul factor care explică această opţiune, relevă un sondaj IRES realizatla nivel naţional în zilele de 1 şi 2 iunie, citat de Agerpres.

Potrivit cercetării, 49% dintre cei intervievaţi indicăRomânia drept destinaţie preferată, în timp ce pentru străinătate optează 42%.Preferinţa pentru România a crescut cu 2% faţă de 2010, în timp ce pentrustrăinătate a scăzut cu 6%. Grecia este ţara în care cei mai mulţi români(peste 20%) ar dori să îşi petreacă vacanţa de vară, destinaţie urmată deSpania (15%), Italia (14%), Bulgaria (9%), Franţa (7%) şi Turcia (7%). Faţă deanul precedent, se constată o scădere a preferinţelor pentru ţări precumFranţa, Italia, Spania sau Germania, dar creşte apetenţa turiştilor românipentru Grecia sau Bulgaria. Dintre cei care au afirmat că pleacă în aceastăvară în vacanţă, 65% spun că destinaţia lor va fi România. O treime dintrerespondenţi declară că vor pleca în această vară în vacanţă, iar 66% spun că nuvor face acest lucru. Bugetul alocat pentru vacanţa din acest an este, dinperspectiva celor mai mulţi respondenţi, mai mic (25%) sau cel mult la fel(25%) decât cel alocat pentru vacanţa de anul trecut. Maşina rămâne principalulmijloc de locomoţie pentru a ajunge în destinaţia de vacanţă. Peste 70% dintrerespondenţi şi-au petrecut cele mai multe concedii din ultimii zece ani înRomânia. Sondajul a fost realizat pe un eşantion 1.248 de indivizi de 18 ani şipeste, cu o eroare maximă tolerată de ±2,8%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639249-12-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image