2016-12-11 06:31

SOCIAL


Donaţii de cărţi şi jucării pentru copii

 |  13:19
Donaţii de cărţi şi jucării pentru copii

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, va lansa mâine, la ora 13,00, cea de-a doua ediţie a campaniei umanitare ''Dăruieşte o speranţă de Crăciun!''. evenimentul se va desfăşura în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), la Pavilionul Expoziţional A, iar beneficiarii campaniei vor fi copiii din centrele de plasament ''Sfântul Iosif'', ''Sfânta Maria'', ''Sfântul Ştefan'' şi Centrul de primire ''Pinocchio'' pentru care se vor colecta cărţi şi jucării. Evenimentul va fi marcat printr-un moment artistic oferit de solistul vocal a trupei Benetone, Alexandru Poroşanu, şi Violeta Pocovnicu (de la centrul de plasament ''Sfântul Nicolae''). Aceştia vor cânta colinde celor peste 30 de copii instituţionalizaţi, prezenţi la lansarea campaniei, iar renul şi spiriduşul Colombina îi vor ajuta pe copii să descopere atmosfera de sărbătoare, specifică acestei perioade magice. Cei care vor să dăruiască acestor copii cărţi sau jucării de Crăciun o pot face în perioada 5-23 decembrie 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-09-08

TAGURI: Oprescu, donatie, jucarii, Craciun



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Se aprind luminițele de Crăciun în Capitală Luminile de sarbatoare din Bucuresti vor fi aprinse joi 1 decembrie, ora 19.00, din Piata... 01 Dec 2016 | (0)
Verificări DIICOT după reportajul The Sun cu copiii români care fac jucării DIICOT face verificări privind aspectele semnalate de publicația "The Sun", care a scris că... 22 Noi 2016 | (0)