2018-11-14 11:06


Două inimi de bebeluşi salvate prin donaţiile românilor

 |  20:01
Două inimi de bebeluşi salvate prin donaţiile românilor

Asociaţia “Salvează o inimă” a reuşit să strângă fondurile necesare pentru intervenţiile chirurgicale pe cord deschis a doi bebeluşi, născuţi cu malformaţii cardiace congenitale (MCC). La campaniile umanitare, derulate pe platforma de donaţii www.salveazaoinima.ro, au aderat peste 700 de români care au dorit să-i ajute pe micuţi, iar aceştia au fost operaţi cu succes de doctorul Mircea Cotul, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică, din cadrul Spitalul Monza din Bucureşti.

Cei doi copii, David Prisecariu, în vârstă de 6 luni şi Cătălin Gheorghe, de 8 luni, au fost deja externaţi din spital şi au primit o nouă şansă la viaţă. “David a fost diagnosticat ecocardiografic cu boala Fallot, iar această malformaţie reuneşte un complex de mai multe afecţiuni, care pot fi tratate cu rezolvare definitivă într-o singură intervenţie chirurgicală. Mai precis, boala include o serie de stenoze (îngustare) la nivelul ventriculului drept, a valvei şi arterei pulmonare, responsabile de limitarea circulaţiei sângelui spre plămâni şi două orificii în interiorul inimii. Se întâlneşte destul de frecvent, este considerată cu risc mediu/sever şi beneficiază de corecţie totală începând cu vârsta de 5-6 luni. Micuţul David acuza oboseală la eforturi mici şi prezenta o dezvoltare anormală în greutate şi în înălţime, raportată la vârstă. Intervenţia chirurgicală reparatorie ameliorează net starea clinică, iar evoluţia ulterioară este similară cu a unui copil perfect sănătos la vârsta respectivă. Operaţia s-a efectuat în data de 17 iunie  şi a fost o reuşită deplină. Timp de două zile a fost menţinut în terapie intensivă pediatrică (o procedură standard, obişnuită, de altfel în toate cazurile, imediat după o intervenţie chirurgicală pe cord deschis), iar ulterior a revenit în Secţia de Cardiologie Pediatrică. După 9 zile de la intervenţie a fost externat în stare clinică foarte bună, complet vindecat, fără niciun fel de restricţii pe viitor. Va reveni în spital la controlul de o lună şi ulterior la 3, 6 şi 12 luni de la operaţie, în cadrul programului de dispensarizare, astfel încât echipa din Spitalul Monza, împreună cu Asociaţia Salvează o inimă, se vor implica îndeaproape în urmărirea şi evoluţia micuţului şi în continuare, asigurându-se că va primi şi va beneficia de îngrijirea şi supravegherea adecvată”, declară dr. Mircea Cotul.

Celălalt bebeluş salvat de doctori, Cătălin Gheorghe a fost diagnosticat prin ecografie clasică, dar şi transesofagiană cu două orificii la nivelul peretului care separă cei doi ventriculi (defect de sept ventricular multiplu – DSV) şi un al treilea orificiu în peretele interatrial (DSA),. “Menţionez că DSV asociat de tip muscular este, în general, dificil de abordat chirurgical; cu toate acestea, a fost închis în condiţii optime, evitându-se în acest fel o altă intervenţie prin dispozitiv, de excludere, de tip umbreluţă, care ar fi presupus costuri suplimentare. A fost operat în 22 iunie, cu evoluţia ulterioară foarte bună, specializat 24 de ore în terapie intensivă, ulterior recuperarea pe secţie clinică, urmând să se externeze la sfârşitul lunii. Este vindecat complet, cu aceleaşi recomandări şi dispensarizare, ca şi în cazul lui David”, continuă doctorul Mircea Cotul.

Lupta continuă

În prezent, Asociaţia “Salvează o inimă” continuă lupta pentru un alt copil, Nicolas Sidoriac, în vârstă de doar 8 luni, care a primit un diagnostic cumplit din partea medicilor – tetralogie Fallot, formă severă, şi se va opera, în foarte scurt timp, la Spitalul Monza, pentru corecţie totală. Suma totală de care are nevoie Nicolas, pentru a-i salva viaţa, este de 20.000 de lei, dintre care, în urma campaniei umanitare iniţiate la mijlocul lunii curente, s-au strâns deja 13.000 de lei şi mai are nevoie de doar 7.000 de lei. Donaţiile se pot face, prin PayPal sau Card, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/nicolas-sidoriac/ sau în conturile părinţilor, RO97BRDE070SV28809110700 (Lei) şi RO75BRDE070SV28808580700 (Euro). Cei care vor să ia legătura cu mama copilului, Iulia Sidoriac, o pot contacta la numărul de telefon 0746.651.455.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-06-29

TAGURI: inimi, bebelus, donatii, monza
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...