2016-12-08 14:10

SOCIAL


Elevii de ani diferiţi, la grămadă

 |  21:00
Elevii de ani diferiţi, la grămadă

Învăţământul românesc s-ar putea întoarce la epoca de aurdin anul şcolar 2012-2013. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), prin inspectoratele şcolare, ar putea reintroduce simultanele, ore de curs în care învăţătorii vor fi nevoiţi să predea în acelaşi timp elevilor din ani diferiţi de studiu.

Potrivit surselor din cadrul mai multor inspectorate şcolare, soluţia ar putea fi adoptată pentru unităţile şcolare care au număr insuficient de copii înscrişi, în special în mediul rural. Dacă această măsură va fi luată, învăţătorii vor avea în aceeaşi clasă atât elevi din primul an şi din anul trei sau elevi de a doua şi elevi de a patra. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că nu a fost luată încă nici o decizie oficială în acest sens.

Simultanele au fost introduse în timpul regimului comunist.

Conducerea Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare (EDU CER) susţine că învăţământul simultan este folosit şi în actualul an şcolar, iar de la anul ar putea rămâne 1.000 de unităţi în care să se folosească acelaşi sistem. “Au fost 3.000 de şcoli cu clase de 10-15 elevi, în care se aplică învăţământul simultan. Au fost desfiinţate 2.000 dintre acestea. Au mai rămas însă şcoli din comune unde primarii nu au putut asigura transport pentru a-i trimite pe elevi la o altă unitate de învăţământ. Acolo a rămas învăţământul simultan. Sigur că este afectat actul educaţional, dar asta este situaţia. S-a ales răul cel mai mic. Trebuie să le asiguri şi acelor copii un minim de educaţie”, ne-a declarat preşedintele EDU CER, Ştefan Vlaston.

O dramă pentru elevi

Reintroducerea simultanelor în mai multe judeţe ar contrazice chiar reforma gândită de actuala conducere a MECTS, prin comasarea unităţilor de învăţământ. “Eu sper să nu se întâmple acest lucru. Au fost desfiinţate 2.000 de şcoli tocmai sub pretextul că vor fi eliminate simultanele. În urma comasărilor, în multe şcoli s-a depăşit numărul maxim de elevi într-o clasă, stabilit prin lege. Reintroducerea simultanelor ar fi o mare greşeală”, ne-a declarat fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta consideră că pentru elevi reintroducerea simultanelor ar fi o adevărată “dramă”. “Procesul educaţional este cu atât mai eficient cu cât un profesor poate lucra cât mai mult cu un număr cât mai mic de elevi. În cazul simultanelor, în patru ore, un învăţător va fi nevoit să predea la două sau la patru clase. Este o adevărată dramă pentru copiii care vor învăţa în acele clase”, ne-a mai spus Andronescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-08-05

TAGURI: educatie, clase, invatamant, sindicate, Andronescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NEA FANE
02 Dec 2011

in satul nicolint ,caras-severin, un invatator preda SIMULTAN la TOT CICLU PRIMAR si limba straina.
LK
02 Dec 2011

evrika... mai desteptilor... simultanul functioneza de mult ,f mult timp.. si la 1-4 si la gimnaziu ... sa vezi ce ore "superbe" sunt la bilogie ,fizica etc... a 7-a simultan cu a 8-a... lux.
LK
02 Dec 2011

si inca ceva... sunt apolitic ,dar nu pot trece cu vederea peste ipocrizia d-nei andronescu... la 1-4 functiona si pe vremea dansei si la gimnaziu... 2008 -2009... lasati doamna ipocrizia... copii nu sunt niste cifre... ii duceti cu microbuzele alea de la 5 ani ...le distrugeti viata ca sa ce ? economie pt a va imbogati voi... de ce desfiintai scolile comunei ? cu ce drept deposedati comunitaile care v-au votat de scoli si cultura ... motiv ca la oras se face scoala ? aiurea .. la comune se face mai multa scoala..fiti sigur de asta... ii duci la oras de la varsta mica ? prafu se alege de ei... lasa mai putin la comune ,unde viata e un dezastru, si da-le ore mai multe pt ca la liceu sa fie egali cu orasenii... asa zic ei,ipocritii,ca la oras e nivel mai bun. sa sacrifici viata copiilor pt a carpi bugetul e cea mai mare crima adusa poporului roman.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Fost ministru al Educaţiei, audiat la DNA în dosarul Microsoft 2 Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a venit luni, la sediul DNA, pentru a fi audiat... 21 Noi 2016 | (2)
Topul sindicaliştilor “de succes” din Educaţie şi Sănătate. Bugetarii, cei mai bogaţi lideri Lista liderilor sindicali cu cele mai mari venituri este deschisă de cei de la Federaţia Sanitas,... 21 Noi 2016 | (2)