2016-12-03 04:37

SOCIAL


Testele iniţiale plătite de părinţi

 |  21:00
Testele iniţiale plătite de părinţi

Testarea iniţială a elevilor de gimnaziu şi liceu la toate disciplinele şcolare, programată să înceapă astăzi, este considerată de către profesori ca fiind o acţiune inutilă şi pierdere de timp. Costurile materialelor consumabile vor fi suportate de părinţi. Ministerul Educaţiei susţine că această iniţiativă vine în ajutorul cadrelor didactice.

“Testele acestea le dădeam şi fără teoria şi lucrările impuse de creierele odihnite din MECTS”, este părerea secretarului executiv al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop. La rândul său, Gheorghe Rădulescu, profesor de română la Liceul “George Enescu” din Bucureşti, ne-a declarat: “Este un balamuc în plus, fără nici un efect constructiv pe plan educaţional. Mai mult, aceste teste inţiale vor crea un mare haos, în special în ceea ce priveşte orientarea pedagogică: cel puţin testele de la limba română conţin cerinţe dinafara programei şcolare. Totodată, susţinerea probelor se face fără supraveghere video, prin urmare evaluarea devine caducă. Veţi vedea că notele vor fi numai de 9  şi 10. Apoi, nu înţeleg cum va gestiona un secretar de stat toate rezultatele obţinute de la teste. Ministerul pune accent pe evaluare şi nu pe fondul conţinuturilor. Programele şcolare au rămas neschimbate”.

O altă opinie este legată de conţinutul testelor: “Trei săptămâni pierdute inutil cu recapitulări irelevante şi testele aferente. Testul iniţial, sau predictiv, ar trebui sa verifice elevul în ceea ce priveşte materia ce urmează a fi predată anul respectiv. Ceea ce este destul de complicat, pentru că nu poţi pune întrebări din ceva ce elevul încă nu ştie, dar trebuie să faci cumva o conexiune cu ceva din materia anterioară, care se poate lega de ceea ce urmează”, ne-a declarat Camelia Budan, profesoară de română la un liceu din Brăila.

Multă hârtie şi mult toner Logistica implicată depăşeşte posibilităţile financiare chiar şi ale unei şcoli mai răsărite. La un simplu calcul, pentru un liceu cu 1.000 de elevi şi 11-12 materii la care se dă testarea ies cam 12.000 de foi printate, deşi, la majoritatea disciplinelor, testele propuse au câte trei pagini, adică se consumă două foi pentru tipărirea lor. Totodată, mai este vorba şi de timpul necesar printării acestor pagini, de problema, deloc neglijabilă, a cedării xeroxurilor, care vor fi intens folosite, şi de cantităţile de toner folosite. ”Deranjul implicat este cu mult mai mare decât la un examen real de bacalaureat. Evident, toate aceste cheltuieli le vom face cu bani de la părinţi”, ne-a declarat un director de şcoală generală din Bucureşti.

Elevii, suprasolicitaţi

La un semestru atât de scurt mai rămân nouă săptămâni pentru acoperirea materiei şi evaluare, ceea ce înseamnă, la un liceu teoretic, aproximativ 45 de note plus tezele, pentru fiecare elev. “Deci, undeva la o medie de 5 note pe săptămână, adică o suprasolicitare a elevilor care vor fi supuşi unui tăvălug de lucrări de control”, spun specialiştii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-11-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

FILIP
26 Sep 2011

Din pacate...tov. profesori..in loc sa faca recapitulare la ore, din materia de anul trecut, chiulesc la greu sau trag de timp. Scoala ROMANEASCA este pe duca...Meditatiile prospera de la un an la altul...putini profesori isi dau interesul la clasa, iar manualele sunt extrem de alambicate...ca nu cumva...Doamne fereste sa inteleaga bietul elev ceva...doara, doar de o avea nevoie de meditatii!
MARIETA FARTAT
05 Dec 2013

Caut o doamna profesor cu acest nume. Mi-a fost diriginte la clasele V-VIII. Ati putea sa ma ajutati sa o contactez? Marieta Fartat (Cristian)

Adauga un comentariu

Random image