2016-12-07 00:03

SOCIAL


Expoziţiile de la Muzeul Cotroceni, prelungite

 |  12:46
Expoziţiile de la Muzeul Cotroceni, prelungite

Expoziţiile “Salonul Naţional de Artă Decorativă”, ediţia a XII-a şi “Întru folosul creştinescului norod - cultură şi spiritualitate în ŢaraRomânească (a doua jumătate a secolului al XVII-lea - secolul al XVIII-lea)”, găzduite de Muzeul Naţional Cotroceni, se vor prelungi până la 29 februarie.

“Salonul Naţional de Artă Decorativă” - ediţia a XII-a reuneşte peste 80 de artişti plastici, care expun în tehnici mixte lucrări de tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, sticlă, metal. Expoziţia “Întru folosul creştinescului norod - cultură şi spiritualitate în ŢaraRomânească (a doua jumătate a secolului al XVII-lea - secolul al XVIII-lea)”, iniţiată şi organizată de Muzeul Naţional Cotroceni, ilustrează evoluţia societăţii româneşti către o înflorire culturală fără precedent, deschiderea către Occident manifestată de domnii români, importanţa Ortodoxiei pentru marea majoritate a românilor.

Obiectele liturgice selectate din colecţiile Patriarhiei Ortodoxe Române şi ale Muzeului Naţional Cotroceni, expuse pentru prima dată într-un spaţiu muzeal, sunt icoane şi piese de argintărie: potirul donat de Constantin Brâncoveanu şi soţia sa, doamna Maria, ctitoriei lor 'Sfântul Ioan' din Bucureşti, potir de la mitropolitul Antim, icoanele împărăteşti componente ale iconostasului mare al ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu de la Mogoşoaia, dar şi expresivele icoane ce au împodobit tâmplele unor biserici de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

La Muzeul Naţional Cotroceni mai sunt deschise expoziţiile: “Elena Cuza, prima doamnă a României”, deschisă până la sfârşitul acestui an, şi “Despre trăinicia lucrurilor pământeşti - Nicolae Grigorescu”, deschisă până în luna mai.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-13

TAGURI: expozitie, Cotroceni, muzeu, colectie, Patriarhie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ședință CSAT, săptămâna viitoare. Care sunt temele Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni marțea viitoare la Palatul... 24 Noi 2016 | (0)
Un weekend cu de toate: Teatru, expoziţii, concerte, programe cultural-educative şi târg tradiţional Ofertă de weekend bogată. Şcolari mici şi mari, tineri, adulţi melomani sau pofticioşi, cu... 17 Noi 2016 | (0)