2016-12-06 12:17

SOCIAL


Fără prezenţă obligatorie la cursuri

 |  21:00
Fără prezenţă obligatorie la cursuri

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, acceptă ca frecvenţa la cursuri, seminarii şi laboratoare să rămână la bunul plac al studenţilor. Într-un act normativ aflat în proiect, demnitarul elimină obligativitatea prezenţei la ore şi interzice instituţiilor de învăţământ superior să condiţioneze calitatea de student reprezentant pe criteriul numărului de absenţe.

Ministerul Educaţiei a făcut public „Statutul studentului – proiect de ordin al ministrului educaţiei, Cercetării, tineretului şi sportului”. În capitolul intitulat „În organizarea proceselor de învăţare/predare, studenţii au următoarele drepturi” punctul K menţionează “dreptul la o evaluare obiectivă şi nediscriminatorie a competenţelor dobândite după parcurgerea unui curs, indiferent de prezenţa la cursuri”. Această precizare este stipulată după ce, în capitolul privind „Principiul participării studenţilor la viaţa academică prin structurile de reprezentare...”, la punctul C, se consemnează faptul că „instituţiile de învăţământ superior nu pot condiţiona statutul de student reprezentant în funcţie de performanţele academice, prezenţa la cursuri, seminarii şi laboratoare”. Cu alte cuvinte, ministrul Daniel Funeriu reintroduce în facultăţi, într-o manieră nu tocmai ortodoxă, forma de învăţământ „fără frecvenţă”. „Ministrul favorizează liga chiulangiilor. Este o aberaţie didactică aplicarea unor asemenea hotărâri, este împotriva legii. Frecvenţa obligatorie se stipulează prin programa fiecărui curs, mai ales acolo unde este vorba de seminarii şi laboratoare. Pe de altă parte, se produce o limitare a importanţei profesorului şi a materiei pe care o predă, dacă vreţi, vom asista la o umilire generală a cadrelor didactice, situaţie ce se va accentua mai cu seamă în perioada sesiunilor de examene. Am impresia că asist la o contradicţie: fie că gestul ministrului este un act de populism, fie că a cedat unor presiuni din partea exponenţilor chiulangiilor”, ne-a declarat Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti.

Notele de la examene pot fi contestate

Printre altele, studenţii vor mai beneficia de: dreptul la contestarea notelor din examenele scrise, rezolvarea contestaţiei fiind făcută de către un alt profesor decât cel care a evaluat anterior studentul;dreptul la o evaluare obiectivă a activităţii lor academice, precum şi dreptul de a cunoaşte baremul;dreptul de a amâna şi relua studiile conform legislaţiei în vigoare; dreptul să propună analizarea aspectelor pe care le consideră nesatisfăcătoare în activitatea universitară sau a oricărui cadru didactic al cărui curs l-au urmat;dreptul la examinarea printr-o metodă alternativă atunci când suferă de o dizabilitate temporară sau permanentă, certificată medical, care face imposibilă prezentarea cunoştinţelor învăţate în maniera prestabilită de către titularul de curs, iar metoda alternativă identificată să nu limiteze standardele examinării.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-10-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

CRISTI
29 Aug 2011

E o neînţelegere aici, articolul acela spune doar că nu se poate condiţiona participarea în structurile de reprezentare (consiliul facultăţii, senatul universitar) pe baza notelor şi prezenţei. Adică regulamentele nu pot spune ceva de genul: pot fi aleşi în consiliul facultăţii numai studenţii integralişti cu media minimă 8 în ultimul an universitar. Asta nu are legătură cu eventualele sancţiuni impuse ca urmare a absenţelor la activităţile obligatorii. Dar prevederea asta nu va avea cine ştie ce efect, nici pozitiv nici negativ. Ca şi restul proiectului dealtfel, şi ca multe "reforme" din ultimii 20 de ani, e făcut ca să se poată spune că dl. ministru lucrează şi reformează.

Adauga un comentariu

Random image