2016-12-11 06:27

SOCIAL


FEN: “Au fost negocieri suspecte la nivelul confederaţiilor”. Conflict între sindicalişti înainte de marele miting din Capitală

 |  18:11
FEN: “Au fost negocieri suspecte la nivelul confederaţiilor”. Conflict între sindicalişti înainte de marele miting din Capitală

La o zi distanţă de marele miting de protest din Capitală, lideriisindicali au început să se atace reciproc. Conducerea Federaţiei EducaţieiNaţionale (FEN), afiliată la “Cartel Alfa”, acuză confederaţiile sindicale de negocieri suspecte prin care au amânat greva generală. Profesorii susţin că o grevă, în acestmoment, nu ar mai avea nici un rost, cât timp Codul muncii este asumat, iarLegea educaţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. FEN mai acuză lideriisindicali că au organizat proteste fără efect. Cu toate acestea, Cartel Alfa susţine că dascălii sunt pentru grevă. Peste 50.000 de oameni suntaşteptaţi să protesteze miercuri în Capitală.

Sindicaliştii vor veni înarmaţicu ouă - care de fapt ar putea fi pietre - la protestul de mâine, din faţaPalatului Parlamentului, şi promit o “surpriză” guvernanţilor. “Le-am cerut colegilor să vină cu ouă uriaşe la miting.Vor vedea guvernanţii, miercuri, ce o să facem cu ouăle”, ne-a declarat vicepreşedintele confederaţiei naţionale “Cartel Alfa”, Petru Dandea. Acesta susţine că, din datelestrânse până în acest moment de federaţiile sindicale afiliate la “Cartel Alfa”, peste 70% dintreangajaţi s-au arătat pentru declanşarea grevei generale. “Semnăturile sunt strânse la nivel de federaţie. Sunt mai multe federaţiicare au terminat sau se apropie de finalul colectării datelor. Din datelestrânse până în prezent, peste 70% dintre angajaţi sunt pentru declanşareagrevei generale. Nu există federaţie care să se apropie de finalizareaprocedurilor de strângere a semnăturilor care să nu fi obţinut cel puţin 50%pentru grevă. Şi-au dat acordul pentru grevă cei din Administraţia publică,Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Federaţia Educaţiei Naţionale, care seapropie, de asemenea, de finalizarea colectărilor de date”, ne-a mai spus Dandea. Potrivit vicepreşedintelui “CartelAlfa”, dacă Guvernul Boc va scăpa şi de această dată de moţiunea de cenzură,iar noul Cod al muncii va fi pus în aplicare, sindicaliştii se vor adresaParlamentului European, reclamând ilegalitatea acestui act. “Intenţionăm să depunem o plângere la comisia de petiţie a ParlamentuluiEuropean pentru că, cel puţin din punct de vedere al Legii 98 referitor laconcedierile colective, actualele prevederi ale Codului muncii pe care şi-aasumat răspunderea Boc sunt contrare spiritului directivei. Făcând aceastăplângere la comisia de petiţii şi abuzuri a Parlamentului European, ei, peregulament, sunt obligaţi să sesizeze Comisia Europeană, care poate declanşa uncontrol. În condiţia în care plângerea formulată de noi se confirmă, ComisiaEuropeană poate declanşa procedura de infringement împotriva României”, ne-a mai declarat Petru Dandea.

FEN: Am avut numai mitingurişi proteste fără rezultat

Conducerea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) susţineînsă că profesorii consideră că este prea târziu pentru grevă generală. “Eu nu ştiu de unde au cei de la confederaţie aceste date,cât timp noi nu am trimis situaţia. Este adevărat că cei din învăţământ vorbescde mult despre grevă, dar colegii nu văd ce rost mai are o grevă acum. Nu vedemce să atacăm prin această grevă. Codul muncii este deja asumat de Guvern, iarLegea educaţiei a fost deja publicată înMonitorul Oficial. Noi am dorit grevă generală, dar nu s-a dorit atunci.Nu ştim pentru ce motive. Am tot organizat mitinguri şi proteste care nu auavut nici un efect. Cred că au fost nişte negocieri suspecte la nivelulconfederaţiilor sindicale. Avem, ce-i drept, o perioadă pe care o putemspecula, cu examenele. Vom participa la mitingul de miercuri. Profesorii vorînsă să vadă rezultate”, ne-a declarat preşedinteleFEN, Constantin Ciosu.

Miercuri, în ziua dezbaterii şi votării moţiunii decenzură la adresa Cabinetului Boc, sindicaliştii vor protesta în PiaţaConstituţiei, între orele 12.00 şi 16.00. "Sperăm ca mitingul din 16martie să închidă conflictul deschis cu Guvernul român. Strângemsemnături pentru o eventuală grevă generală, dar sperăm să nu ajungem pânăacolo, iar parlamentarii să înţeleagă ca protestul reprezintă o încercare de aproteja interesele salariaţilor", a declarat, joia trecută, preşedinteleCNSLR Frăţia, Marius Petcu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-06-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image