2016-12-03 00:34

SOCIAL


Fetiţele siameze au inimi separate

 |  14:04
Fetiţele siameze au inimi separate

Starea celor două fetiţe siameze care au ajuns de la Piteşti la „Spitalul Grigore Alexandrescu” este stabilă, a declarat dr. Raluca Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.

Reprezentantul spitalului a spus că a fost făcută o ecografie care evidenţiază că inimile sunt separate. Raluca Alexandrescu a mai afirmat că urmează să se facă şi alte investigaţii, iar în prezent siamezele sunt la terapie intensivă şi monitorizarea lor se face permanent.

Sunt multe etape care trebuie parcurse, trebuie să subliniem că fiecare caz este unic, iar evoluţia nou-născuţilor totdeauna este imprevizibilă, cu atât mai mult a celor cu malformaţii şi de aceea necesită o monitorizare permanentă şi atentă.

O echipă multidisciplinară va face evaluările şi se va decide momentul când va trebui intervenit”, a subliniat dr. Raluca Alexandrescu.

Cele două fetiţe s-au născut cu o lună mai devreme, au împreună 2,800 kilograme, sunt lipite în zona ficatului, toracelui şi o porţiune de abdomen. Ele au ajuns la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” cu dezechilibre renale şi digestive.

O echipă de cel puţini zece medici supraveghează şi evaluează siamezele, ele fiind hrănite cu ajutorul unui tub care duce hrana direct în stomac. Siamezele se luptă acum să se adapteze la noul mediu, întrucât au fost născute prematur. Medicii mai spun că unele malformaţii sunt greu de depistat în timpul sarcinii. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-06-13

TAGURI: siameze_pitesti, grigore_alexandrescu, pitesti



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Accident în lanț pe Autostrada București-Pitești Un accident în lanț cu șase autovehicule a avut loc, vineri seară, pe Autostrada București -... 25 Noi 2016 | (0)
Piteşti. Mii de apartamente, fără căldură de trei zile Un număr de 1.500 de apartamente din Piteşti sunt, de trei zile, fără căldură, după ce... 30 Noi 2016 | (2)