2018-11-18 01:43


Firea și Mutu și-au făcut imagine cu OAMENII STRĂZII

 |  19:50
Firea și Mutu și-au făcut imagine cu OAMENII STRĂZII

Agitație mare, duminică, la Gara de Nord din București. Primarul Capitalei Gabriela Firea și edilul sectorului 6, Gabriel Mutu au strâns 50 de persoane fără adăpost în jurul bucătăriilor mobile ale Direcției Generale de Asistență Socială. Au împărțit mâncare caldă, ceai, sandvișuri, dar și haine oamenilor străzii.

Cu haine murdare şi peticite, unii cărând sacoşe cu cele câteva lucruri pe care le aveau, alţii trăgându-şi mai bine pe cap căciulile pentru a se feri de frig, "locatarii” Gării de Nord s-au aşezat la coadă în faţa celor două maşini ale primăriei, pentru a primi un castron de ciorbă caldă, un ceai fierbinte şi sandvişuri, scrie News.ro. Conform Realitatea TV, mulți din cei de la cozi nu erau oameni fără adăpost, ci persoane fără locuință, cazate în adăposturi sociale, care oricum ar fi primit hrană, dar care au fost trimiși la evenimentul organizat de cei doi edili.

Centrele pentru persoanele fără adăpost vor fi deschise, cel puţin în perioada următoare, şi pe timpul zilei, din cauza temperaturile foarte scăzute, potrivit Directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Cosmina Simiean-Nicolescu, iar persoanele fără adăpost nu sunt obligate să părăsească centrul pe timpul zilei.

Întrebată de ce se plâng unele persoane fără adăpost de condiţiile din centrele sociale, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că în aceste centre sunt condiţii bune, iar oamenii care au nevoie de ajutor nu primesc tratament rău din partea angajaţilor sau voluntarilor centrului, ci îşi creează ei înşişi condiţii rele, pentru că se bat sau îşi fură lucrurile personale unii altora.

"Condiţiile sunt bune, sunt camere curate. Se mai bat între ei, dar există supraveghere şi sunt despărţiţi dacă se încaieră. Tratamentul rău nu este din partea celor care lucrează în centru, ci ei între ei se mai bat, îşi mai fură din lucrurile personale. Dar acestea sunt incidente minore. Nu este un motiv întemeiat să nu mergi undeva să ai un acoperiş deasupra capului, să ai medicamente şi hrană”, a declarat Gabriela Firea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-08

TAGURI: gara de nord, gabriela firea, gabriel mutu, oamenii strazii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ION
08 Ian 2017

Cat de populist si de limitat sa fii ca sa crezi ca rolul primarului general al unei capitale europene este sa dea ceai si alimente oamenilor fără adăpost? Acțiuni venite dintr- o minte limitată si fără orizonturi. Sa dispui astfel de acțiuni, poate si sa treci pe la aceste puncte, ar fi acceptabil. Dar sa te servești tu personal ca, adică, nu mai poti de grija drogatilor din canale, este prea mult. Prea multă fățărnicie. Știu ca mulți au fost cuceriți de acest demers ieftin si jenant, in special din rândul celor care nu înțeleg mai mult decat se arată. Dar, chiar si așa, rămâne penibil. Iar doamna Gabi si-a arătat adevarata fata: exact o aprozarista cu liceul la baza de pe vremea comunista. Cum servea ea săracii cu unghii roșii ca sângele, mai rar. Si atât de urâta.... Urâta rău. Din toate punctele de vedere.
UN ION LA FEL
09 Ian 2017

Ce frumos suna; < SI ATAT DE URATA... URATA RAU >.Cu toate astea a fost votata de Bucuresti. O sa le iasa pe nas.Dar noi, cei care nu am votato ce sa facem ? Impotriva cui sa ne intoarcem vreodata ?
VALENTIN
09 Ian 2017

Acțiuni venit PENTRU minți limitate. Atâta timp cât există naivi cu drept de vot, încercarea ei a avut efectul scontat.
PENTRU MAIMUTELE DROGATE
09 Ian 2017

Sunteti penibile maimutelor Va puneti de a curmezisul Nu vA ESTE RUSINE ?Ce credeti ca veti obtine cu atitudinea asta de satanisti rai? Stiti unde ve ti ajunge ? VETI AJUNGE LA 1 LA SUTA in sondaje Poate nici atat Voi credeti ca lumea nu vede rea vointa asa credeti ? creere imbacsite de droguri Dreapta de rahat plina cu mafioti si putori incompetente SI ISTERICE vA ROG ABTINETI VA sau mergeti la tratament psihopati nenorociti
SANDULEANU RADU
09 Ian 2017

Indivizii astia care posteaza pentru anarhie si droguri sunt postacii lasati de ciolos si guvernul zero Stiti ce se intampla cand ridici brusc o gramada de gunoi Observi o cloaca de sobolani speriati si debusolati asa este si cu astia CARE POSTEAZA IMPOTRIVA normalitatii '''Dar noi cei care nu am votato impotriva cui sa ne intoarcem vreodata''''scrie o agramata pe acest siteu Stii ce?intoarce te impotriva lu ma ta deoarece te a facut proasta rau rau si nebuna !
UN CETATEAN
09 Ian 2017

Actiune care nu priveste direct pe un primar. Preferam sa o vedem dand cu lopata la zapada. Ca si Udrea ce dadea cu mopul si tricota fulare in direct, si doamna primar a dorit sa castige la capitolul de imagine pentru prosti. Ar fi trebuit sa intrebe pe fiecare primar de sector ce utilaje si oameni a scos pentru dezapezire si cate utilaje mici au fost cumparate pentru a intra pe strazile mici din cartierele cu blocuri sau case. Fara investitii serioase la fiecare iarna mai grea vom avea asemenea probleme. La demagogie sunt de nota 10.
CIOLOS A STRANS GUNOAIE
09 Ian 2017

prin vacaresti cu televiziunea si presa dupa el Preferam sa l vad la guvern luandu l de guler pe cel de la fonduri europene si zgaltaindu l despre ce vorbim?
UN ION LA FEL
09 Ian 2017

De prost si drogat Sa dea DUMNEZEU sa aitoata viata ta atata fericire cat rau faci vorbind lucruri neadevarate sa ti fie viata ta meschina si otravita dupa inima"""buna""pe care o ai Nu esti de cat o maimuta de dreapta ""darmi se pare ca nici tu nu stii ce esti """" dar sigur esti un drogat Hai siktir japita nebuna
UN ION LA FEL
09 Ian 2017

spui ca d na firea este urata M i se pare ca este chiar frumoasa Este o femeie care va da clasa Stie ce vrea si a fost votata de Bucuresteni care sunt in mare majoritate oameni cinstiti harnici buni la suflet Nu in marea lor majoritate ci aproape suta la suta bucurestenii sunt oameni respectabiliEu AM TRAIT ACOLO 4 ANI SI I CUNOSC bINE SUNT SI CATIVA PRINTRE CARE SI TU niste jeguri umane fara nici un dumnezeu la care negrul este alb si invers
ALTFEL DE ION
10 Ian 2017

SI UNDE P--A MEA AI PLECAT DIN BUCURESTI? ORI AI UITAT CA NE DROGAM IMPREUNA .
Random image



Ultimele stiri






loading...