2017-11-25 07:41


Ghinion, a venit iarna! După ninsori și vânt puternic, se lasă gerul pe România

 |  21:01
Ghinion, a venit iarna! După ninsori și vânt puternic, se lasă gerul pe România
P24

O noapte de ianuarie cu ninsoare abundentă și vânt puternic a scos din uz multe localități. Stâlpi de electricitate și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt. Mai multe drumuri naționale au fost închise, iar zeci de oameni – femei, copii și bătrâni – au fost blocați în mașini pe drumurile naționale. În mai multe județe s-a decis închiderea școlilor. Chiar și în Capitală curentul electric s-a întreupt în timpul nopții în unele zone, se circulă cu dificultate pe străzile principale, școlile și grădinițele vor fi închise luni, iar Poliția a amendat din nou firmele de deszăpezire.

Nu se poate spune că s-au format troiene după o zi și o noapte de ninsori și viscol. Cu toate acestea, pare că a venit apocalipsa, pentru că sunt localități izolate, fără curent electric și multe drumuri naționale închise. Iarna abia instalată a pus la teste grele operatorii de deszăpezire, care fac acum dovada că nu au utilaje și management performant, că s-au mulțumit să încaseze bani de la primării fără să facă și investiții, pe principiul „merge şi aşa”. Se impune rezilierea actualelor contracte şi mai multă exigenţă la viitoarele licitaţii. Cel puţin în Capitală, ninsoarea a acoperit gunoaiele „uitate” de firmele de salubrizare. Luaţi prin surprindere într-o zi de sâmbătă, operatorii de deszăpezire au lăsat oraşul toată noaptea la dispoziţia capriciilor naturii. Comandamentele organizate la Primăria Bucureştiului s-au dovedit inutile, drept urmare, Poliţia Capitalei a amendat toate firmele de deszăpezire cu câte 2.205 lei. „S-a avut în vedere, pe de o parte, modul defectuos de curăţare a carosabilului pe arterele principale – destinate transportului în comun, accesului în instituţii publice, de sănătate, de alimentaţie publică, de asigurarea energiei electrice şi termice, iar pe de altă parte, lipsa intervenţiei la deszăpezire pe străzile secundare ale Capitalei”, se spune înjtr-un comunicat transmis redacţiilor. Firma Romprest asigură deszăpezirea în sectoarele 1 şi 5, Supercom- în sectorul 2, Rosal - în sectorul 3, Rebu - în sectorul 4 şi Urban în sectorul 6. Amenzile nu îi consolează pe bucureşteni. Oamenii s-au trezit cu maşinile avariate de cei aproape 200 de copaci doborâţi de vânt.

„Din grijă mai mare pentru copii”

Cursurile în școlile și grădinițele din București și Ilfov vor fi luni suspendate, a anunţat Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, duminică, pe pagina de Facebook. Întrebat de ce s-a luat această măsură, având în vedere că nu sunt troiene în Bucureşti, chiar şi ministrul Adrian Curaj a declarat că „din grijă faţă de copii” s-au închis şcolile în judeţele afectate sâmbătă de codul portocaliu de ninsori. „Inspectoratele școlare județene București și Ilfov au decis suspendarea cursurilor pentru luni, 18 ianuarie 2016, din cauza condițiilor meteo nefavorabile”, afirmă sursa citată. În total, şase judeţe au suspendat pentru luni cursurile în şcoli şi grădiniţe.

Şcoala, suspendată în sud-estul ţării

Conform metodologiei, inspectoratele școlare pot decide suspendarea cursurilor, iar, ulterior, să ia măsuri pentru recuperarea orelor pierdute.

Cursurile vor fi suspendate luni în toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Buzău. În Brăila cursurile au fost suspendate în şcolile din mediul rural şi din trei oraşe, respectiv Ianca, Făurei şi Însurăţei. În celelale judeţe afectate de ninsori şi viscol urmând să se analizeze, în colegiile prefecturale, dacă va fi luată o măsură similară. Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Buzău, Nela Wamsiedel, toate şcolile şi grădiniţele din judeţ vor fi închise luni, din cauza ninsorilor, în condiţiile în care mulţi elevi sunt nevoiţi să facă naveta pentru a ajunge la cursuri. Ea a precizat că o decizie în ceea ce priveşte ziua de marţi va fi luată abia luni, în funcţie de evoluţia vremii.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Dan Gheorghiţă, în şcolile din municipiul Brăila se va învăţa normal. „În funcţie de evoluţia vremii, luni vom lua o decizie pentru ziua de marţi, să vedem dacă menţinem sau nu suspendarea cursurilor ori închidem şi alte şcoli”, a declarat pentru Mediafax Dan Gheorghiţă.

Ministerul Educaţiei a avertizat inspectoratele şcolare judeţene că trebuie să informeze la timp părinţii, elevii şi cadrele didactice despre suspendarea, apoi reluarea, cursurilor.

Judeţele afectate

• Mai multe drumuri naţionale şi judeţene din Constanţa au fost închise circulaţiei, fiind şi autoturisme blocate în zăpadă, în timp ce peste 20 de localităţi nu au fost alimentate cu energie electrică. ISU Dobrogea a solicitat oamenilor să nu părăsească localităţile, pentru a nu rămâne blocaţi în trafic. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a şase copaci doborâţi de vânt, doi dintre aceştia fiind în municipiul Constanţa şi câte unul între Eforie şi Agigea, între Venus şi Jupiter, în Adamclisi şi Costineşti. Potrivit unui comunicat al Enel, în judeţul Constanţa, la ora 12.00, nu erau alimentate cu energie electrică 23 de localităţi.

• În judeţul Tulcea, la ora 12.00, erau nealimentate două linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 16 posturi de transformare, fiind afectate două localităţi - Sâmbăta şi Slava Rusă. Regia de Apă Constanţa a anunţat că localităţile Istria, Nuntaşi, Pecineaga, Moşneni, Ostrov şi Lipniţa nu erau alimentate cu apă potabilă din cauza avariilor Enel. Porturile maritime sunt în continuare închise din cauza vântului puternic.

• Ialomiţa: Zeci de persoane, între care şi copii, au rămas blocate în maşini, duminică după-amiază, pe mai multe tronsoane de drum din judeţ. Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru deszăpezirea unui microbuz în care se aflau zece pasageri. Alte opt autovehicule au fost blocate, iar în Ivăneşti a fost solicitată intervenţia pompierilor pentru salvarea a trei persoane care circulau cu un autoturism ce nu mai putea înainta din cauza viscolului. Alte trei persoane, între care un copil de zece ani, au rămas blocate cu autoturismul pe drumul dintre Bărăganu şi Ţăndărei. Un şofer al cărui autoturism a rămas blocat pe calea ferată şi nu a mai pornit a abandonat maşina, aceasta fiind lovită de un tren personal. În urma accidentului, nu au fost victime. Începând cu ora 11.00, toate drumurile judeţene din Ialomiţa au fost închise, iar echipe ENEL au acţionat pentru repunerea în funcţiune a unor linii de tensiune.

• Argeş: Peste 30 de localităţi din judeţ au rămas fără energie electrică din cauza avariilor produse la reţeaua de alimentare, 15 copaci s-au prăbuşit, 12 dintre aceştia căzând pe şosea şi peste maşini în municipiul Piteşti.

• Dolj: Peste 10.000 de persoane din şapte localităţi, fără curent electric din cauza viscolului. Trei echipaje ale ISU Oltenia au intervenit în Craiova pentru îndepărtarea mai multor copaci căzuţi pe străzi în timpul nopţii, din cauza vântului puternic.

• Giurgiu: 18 persoane din mai multe maşini rămase blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Giurgiu au fost salvate de pompieri, în timp ce mai multe localităţi nu au fost alimentate cu energie electrică, din cauza viscolului. Mai multe maşini în care se aflau 17 persoane au rămas înzăpezite din cauza viscolului, fiind nevoie de intervenţia echipajelor pentru situaţii de urgenţă. 14 localităţi, inclusiv în municipiul Giurgiu au rămas fără curent electric.

• Prahova: Peste 9.100 de familii din mai multe localităţi nu au curent electric, din cauza viscolului şi a copacilor care s-au rupt sub greutatea zăpezii şi au căzut peste liniile de alimentare cu electricitate. Peste 9.100 de familii din mai multe localităţi ale judeţului nu au energie electrică. Alţi patru copaci au căzut peste autoturisme în municip iul Ploieşti.

• Vrancea: Două drumuri naţionale, închise din cauza viscolului; mai multe maşini, în care se aflau 15 persoane au rămas blocate în zăpadă.

Transport dificil

21 de trenuri de călători sunt anulate, duminică, pe rute spre şi dinspre Bucureşti, Constanţa, Feteşti, Slobozia, Călăraşi, Buzău, Tulcea, Medgidia, Alexandria şi Roşiori, iar trenurile care au circulat în sud şi est au ajuns la destinaţii cu întârzieri care au depăşit două ore.

Trei curse spre Istanbul, Moscova şi Milano care trebuiau să decoleze duminică de pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti Otopeni au fost anulate, iar unele aeronave au avut întârzieri la decolare între 30 de minute şi două ore, din cauza operaţiunilor de degivrare.

ENEL recunoaşte

Zeci de localităţi din Giurgiu, Ilfov şi Capitala au rămas fără curent electric. Enel a anunţat avarii în Capitală după ora 17:00, deşi curentul a fost întrerupt şi în timpul nopţii. Potrivit Enel, o parte din locuitorii din zona de nord a oraşului, dar şi în alte 20 de localităţi din Ilfov şi Giurgiu au fost afectate de ninsori.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-17

TAGURI: iarna, ninsori, scoli, ger, vant



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

Cum ne pot LUNGI viața activitățile CASNICE Acum 10 ore | (0)
Sfaturi si curiozitati






Apa Nova