2018-12-19 07:51


IARNA a pus stăpânire pe România. 28 de judeţe, vizate de codul galben de NINSORI

 |  08:55
IARNA a pus stăpânire pe România. 28 de judeţe, vizate de codul galben de NINSORI

IARNA a pus stăpânire pe România. 28 de judeţe, vizate de codul galben de NINSORI. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare COD GALBEN de ploi şi ninsori, valabilă în 28 de judeţe de joi la ora 6.00, până vineri la ora 8.00.

„Precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali”, se arată în atenţionarea ANM.

Meteorologii au mai precizat că în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. De asemenea, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50 - 55 km/h.

Judeţel vizate de atenţionarea cod galben de ninsori sunt: Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Mureş, Timiş, Arad, Bihor şi Sălaj.

ANM a mai menţionat că precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-26
Citeste si:
Vânt puternic în Bucureşti şi 11 judeţe. ANM a emis cod galben

TAGURI: iarna, pune, stapanire, romani, 28, judet, cod, galben, ninsori
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...