2016-12-09 04:11

SOCIAL


Iaşiul a primit titlul de Oraş european al sportului 2012, la Bruxelles

 |  17:55
Iaşiul a primit titlul de Oraş european al sportului 2012, la Bruxelles

Municipiul Iaşi a primit, miercuri seara, titlul oficial de 'Oraş european al sportului 2012', din partea European Capitals of Sport Association (ACES), conform Agerpres.

Titlul a fost oferit în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor pentru 'Capitala europeană a sportului' în 2012, distincţie câştigată de Istanbul, care s-a desfăşurat în clădirea Parlamentului European, în prezenţa a aproximativ 400 de persoane.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Iaşiul a primit distincţia de 'Oraş european al sportului 2012' alături de alte nouă mari oraşe din Uniunea Europeană, precum Bilbao (Spania), Castellon (Spania), Charleroi (Belgia), Firenze (Italia), Liberec (Cehia), Pescara (Italia), Preston (Regatul Marii Britanii), s-Hertogenbosch (Olanda), Viterbo (Italia).

Iaşieste singurul oraş din ţarăcare a primit această distincţie de 'Oraş european al sportului'.

Proiectul, care s-a bucurat şi de susţinerea unui număr important de europarlamentari, aparţine European Capitals of Sport Association (ACES), sprijinit de Comisia Europeană şi are ca scop încurajarea administraţiilor locale din marile oraşe europene, în cadrul eforturilor de dezvoltare a unei infrastructuri sportive accesibile tuturor celor care vor să ducă o viaţă sănătoasă.

Conform europarlamentarului ieşean Cătălin Ivan, procesul de selecţie al oraşelor candidate la acest titlu onorific sportiv a început acum un an, însă primele semnale concrete de reuşită au apărut după vizita la Iaşia delegaţiei ACES în luna iulie a acestui an.

'Cred că asta e o stare de normalitate, un oraş de talia Iaşiului îşi face lobby la nivel european şi promovează calităţile pe care le are în această competiţie internaţională. În primăvară am promovat Iaşiul ca oraş al creativităţii. Acum am venit şi am spus că în Iaşisportul este susţinut de un primar care practică şi iubeşte sportul. Iaşiul are cu ce să se laude ca oraş al sportului', a declarat eurodeputatul Cătălin Ivan.

Conform acestuia, titlul de 'Oraş European al Sportului' implică organizarea la Iaşi a numeroase competiţii sportive de anvergură, atât pentru sportul de performanţă, cât şi pentru sportul de masă, unul dintre programe fiind 'Sport în cartiere'.

Prezent la eveniment, primarul Gheorghe Nichita a declarat că obţinerea titlului de Oraş European al Sportului situează Iaşiul pe harta oraşelor importante din Europa, situându-se la acelaşi nivel cu mari centre urbane din Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie sau Belgia.

'Doresc să mulţumesc tuturor comunităţilor europene, fie ele capitale culturale sau capitale sportive. Sunt un practicant al sportului. Sportul înseamnă un mod de viaţă, înseamnă caractere puternice. Pentru Iaşi e un lucru deosebit pentru că se vorbeşte în oraşele importante ale Uniunii Europene. Iaşiul se află într-o companie selectă a oraşelor europene, care sunt şi oraşe culturale europene. Faptul că se vorbeşte aici despre Iaşieste o bucurie pentru noi pentru că suntem un oraş al educaţiei şi al culturii, iar comisia care validează este o Comisie pentru Educaţie, Cultură şi Sport', a declarat primarul Nichita, făcând referire la faptul că Iaşiul aspiră ca în 2020 să primească titlul de Capitală Culturală Europeană.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-08-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image