2017-11-18 06:48


IGPR: 12 sancţiuni contravenţionale, aplicate administratorilor de drumuri

 |  11:25
IGPR: 12 sancţiuni contravenţionale, aplicate administratorilor de drumuri

IGPR a anunţat, joi, că poliţiştii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale administratorilor de drumuri, pentru neîntreținerea carosabilului. De asemenea, autorităţile au acționat, în ultimele 24 de ore, cu 1.772 de mijloace auto, pentru a nu se înregistra persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc.

Poliţiştii au mai aplicat 114 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru nerespectarea regulilor de circulație în condiții de iarnă (lipsă anvelope de iarnă şi neutilizarea dispozitivelor omologate antiderapante), se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Sursa citată a mai precizat că „nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor accidente rutiere, traficul rutier la nivel național desfășurându-se în condiții de iarnă”.

Un număr de şase persoane fără adăpost au fost salvate de la îngheţ, ele fiind transportate la centrele sociale de către unitățile de Ambulanță.

Poliția Română recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

IGPR mai precizează că autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare — dezaburire funcțional etc).

"Polițiștii vor continua să acționeze zilnic pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, conform dispozițiilor ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă", se arată în comunicatul IGPR. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-07

TAGURI: igpr, 12, sanctiune, contraventionala, aplica, administrator, drumuri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova