2016-12-05 22:54

SOCIAL


În clasa a V-a la 47 de ani

 |  21:00
În clasa a V-a la 47 de ani

Programul „A doua şansă”, desfăşurat la Liceul bilingv “Decebal” din Bucureşti, instruieşte elevi cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani. Aceştia sunt în clasele a V-a şi a VIII-a studiind pentru obţinerea unei diplome şi a unei calificări profesionale în domenii ca electrotehnică şi mecanică auto.

“Programul se desfăşoară cu succes încă din 2006, de la înfiinţare, vine în sprijinul comunităţii locale şi are parte de multe solicitări, mai ales având în vedere zona în care e amplasat liceul. Sunt mulţi adulţi care nu şi-au finalizat studiile la timp, iar acest program îi ajută să termine şcoala şi să se integreze pe piaţa muncii. La sfârşitul acestor patru ani, vor dobândi şi o specializare”, ne-a declarat directorul adjunct al unităţii, Corina Negrea.

Cei mai mulţi elevi din Programul “A doua şansă”, fac parte din categorii sociale defavorizate, sunt destul de săraci, familiile nu i-au încurajat spre şcoală în copilărie, iar mulţi dintre ei sunt de etnie romă. Au venit la şcoală pentru că un lucru le e clar: un trai bun fără şcoală şi diplomenu se poate.

“Ei nu prea citesc, dar sunt activi, participă la ore. Noi încercăm să le sintetizăm informaţia, astfel încât ei să aibă o trimitere spre ce trăiesc zi de zi”, ne-a spus profesoara de limba română.

Basmul, ca lectură pentru adulţi

Atmosfera dintr-o sală de curs a Programului “A doua şansă” e relaxantă, se predă basmul “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, iar profesoara încearcă să fie cât mai explicită, pentru ca elevilor să nu le rămână neclarităţi. Sunt trecuţi de vârsta copilăriei, dar sunt fascinaţi de basm. Cel mai în vârstă elev are 47 de ani şi a venit aici să îşi poată termina măcar opt clase pentru a-şi lua permisul de conducere. Soţia lui e în aceeaşi situaţie, dar ea e “condamnată” să rămână aşa. “Am cinci clase şi am 47 de ani. Mi-aş dori să fac cel puţin opt, pentru a-mi putea lua permisul de conducere. Nici soţia nu are opt clase, dar ea nu poate veni la şcoală. Trebuie să se ocupe de copii”, spune Ilie Ene, cursantul de 47 de ani.

“Am 31 de ani şi muncesc. Am ales să vin aici să îmi termin studiile pentru că nu am şcoală şi am ratat un post bun din cauza asta. Te loveşti la un moment dat cu capul de tavan şi abia atunci realizezi cât e de importantă şcoala”, spune Nicoleta.

“Nu am studii, lucrez la un magazin. Dacă nu ai măcar opt clase, nu te angajează nimeni, nici măcar la mătură. Eu sunt ţigan şi e din familie totul. De aia nu am şcoală, că nici ai mei nu au”, ne-a mărtutisit Valentin, un elev în vârstă de 30 de ani.

Nu mai sunt la vârsta la care să îi oblige cineva să vină la şcoală, nici mama, nici tata, nici fraţii mai mari. Doar nevoia îi mai impulsionează. Au ajuns la vârsta la care viaţa le-a dat o lecţie importantă, aceea că: “Dacă nu ai carte, nu ai parte”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-18

TAGURI: Liceul bilingv Decebal



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image