2016-12-05 14:46

SOCIAL


Încă 580 de specialişti pentru autişti

 |  16:23
Încă 580 de specialişti pentru autişti

80 de monitori şi500 de profesionişti în intervenţii terapeutice de recuperare a persoanelor cu autism au fost formaţi în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, într-un program susţinut de lectori români şi străini, desfăşurat în cadrul proiectului Şi ei trebuie să aibă o şansă!”.Începând din luna februarie, specialiştii vor lucra cu 2.000 de copii şi tineri cu tulburări de spectru autist.

Instruirea teoretică a profesioniștilor a avut loc în cadrul a 8 sesiuni de formare organizate în București, Cluj, Iași și Timișoara, la care au participat psihologi, psihoterapeuți, consilieri psihologici și psihopedagogi din întreaga țară. Începând cu luna februarie 2012, cei 500 de profesioniști în intervenții terapeutice vor intra într-o perioadă de 6 luni de practică monitorizată, în timpul căreia vor lucra efectiv cu copii cu autism și vor raporta progresele înregistrate. Fiecare dintre cei 500 de specialiști va asista între 3 și 5 cazuri de copii cu autism, iar la sfârșitul perioadei de practică monitorizată va avea loc certificarea profesioniștilor formați. Proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă!, program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist” urmărește creșterea șanselor de integrare socială și, ulterior, de acces pe piața muncii, a copiilor și tinerilor afectați de autism.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-04-28

TAGURI: copii, specialisti, autism, terapeuti, practica, proiect, sansa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Învaţă despre psihologia sportului de la specialişti Pe 10 şi 11 decembrie, la ASE Bucureşti, are loc cursul de iniţiere şi instruire în psihologia... 21 Noi 2016 | (0)
10 lucruri pe care NU le face un om inteligent Inteligenţa este o variabilă deseori asociată cu educaţia pe care o primim în şcoală, însă... Acum 22 ore | (2)