2018-12-15 20:29


Incendiu devastator la o pensiune din Lipova

 |  12:21
Incendiu devastator la o pensiune din Lipova

Un incendiu puternic a distrus parţial o pensiune din oraşul arădean Lipova, noaptea trecuta, fără a exista persoane rănite, iar zeci de pompieri au intervenit şase ore pentru lichidarea flăcărilor, care ameninţau şi un camping învecinat, scrie Mediafax.

Incendiul a izbucnit la o cunoscută pensiune din Lipova, în jurul orei 02.30, dar în clădire nu se afla nimeni, doar astazi fiind programat un eveniment cu mai mulţi invitaţi, însă acesta a fost anulat ulterior, pentru că imobilul a fost distrus în mare parte. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a pornit la acoperiş şi s-a propagat rapid din cauza vântului, distrugând o aripă în care funcţiona o sală de evenimente, cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi. Conform sursei citate, flăcările au izbucnit de la un scurtcircuit, din cauza unor cabluri amplasate pe grinzi. Focul a distrus acoperişul clădirii, patru camere de cazare, în timp ce alte opt camere au fost afectate de flăcări. Sala de evenimente a fost distrusă în totalitate, conform pompierilor.   În total, peste 30 de pompieri au intervenit, cu şase autospeciale. Pagubele provocate de incendiu urmează să fie evaluate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-29

TAGURI: incediu, pensiune, Lipova
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...