2016-12-06 18:23

SOCIAL


Începe Postul Mare, cel mai aspru post din an

 |  16:38
Începe Postul  Mare, cel mai aspru post din an
Credincioşii ortodocşi şi cei greco-catoliciserbează duminică lăsatul secului, fiind ultima zi în care se mai pot consuma ouă,brânză şi lapte, înainte de a se intra în Postul Mare.Potrivit tradiţiei ortodoxe, în seara duminicii izgonirii lui Adam din Rai,credincioşii renunţă la produsele lactate şi la ouă şi postesc până în duminicaPaştelui. Duminica de dinainte de post, care marchează lăsatul secului, esteprecedată de săptămâna albă sau a brânzei, în care se renunţă la produsele dincarne, fiind permise lactatele. Postul Mare este considerat fiind cel mai aspru dintre cele patru posturi dinan, întrucât culminează cu Patimile şi Învierea Domnului, cea mai importantăsărbătoare creştină. În acest interval, biserica dezleagă de la post numai deBuna Vestire şi în duminica Floriilor, când se mănâncă peşte. Dacă "postul ascetic" reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şibăuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar pentru eliberarea desub stăpânirea poftelor trupului, "postul total" sau ajunarea esterenunţarea totală la mâncare şi la băutură, pe o durată scurtă de timp - o zisau două. În Postul Mare, de luni până vineri, biserica îndeamnă la ajunarepână seara, de aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat devecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Totodată, postul reprezintăun îndemn de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică încele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei în dragosteaspirituală către tot aproapele, prin milostenie, prin lecturi din Biblie şi dinalte cărţi duhovniceşti. Potrivitdisciplinei ortodoxe, credincioşii trebuie să se spovedească în timpulpostului, pregătindu-se pentru împărtăşanie. În această perioadă, nunţile suntinterzise. În acest an, Paştele va fi sărbătorit pe 24 aprilie. Din punct de vedere medical, postul Paştelui reprezintă cea mai benefică şi mairadicală cură de dezintoxicare. În timpul unei perioade de post negru intră înacţiune o multitudine de mecanisme subtile în care este implicat întregulorganism, până la nivelul celular - lipidele din ţesuturile subcutanate suntconsumate, iar arderile se obţin şi pe seama proteinelor din ţesutul muscular.Tot ce este în exces în trupul nostru se consumă, întreg organismul participândla efort.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-03-26



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image