2016-12-05 02:45

SOCIAL


Infectaţi cu HIV de la naştere

 |  21:00
Infectaţi cu HIV de la naştere

În momentul de faţăcifrele arată că, în evidenţa persoanelor purtătoare de virus HIV, sunt înregistrate peste 10.000 de persoane în viaţă, dintre care aproximativ 7.000 sunt nou-născuţii infectaţi înainte de Revoluţie în spitale. În ceea ce priveşte pacienţii activi, care îşi administrează tratament lunar, numărul acestora depăşeşte 8.000.

Tratamentul administrat persoanelor afectate de HIV este produs pe plan internaţional şi nu vindecă, ci stopează sau încetineşte evoluţia virusului în organism. Costurile sunt suportate integral de către stat şi sunt cuprinse între 500 şi 2.500 de euro. Furnizarea lui se face prin circuit închis, în 67 de spitale din întreaga ţară. În anii ’90 speranţa de viaţă pentru o persoană diagnosticată cu această boală era de 2 sau 3 ani. În prezent, datorită tratamentelor avansate, boala poate fi dusă pe picioare foarte mult timp.

Ar trebui încurajată testarea

Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) sunt de părere că statul ar trebui să încurajeze testarea, mai ales în cadrul grupelor de risc. E vorba aici de copii ai străzii, cei care consumă etnobotanice injectabile, homosexualii sau prostituatele. În ultimii ani a crescut dramatic numărul cazurilor, şi asta din simplul motiv că şi numărul consumatorilor de droguri injectabile a crescut. Aceştia susţin totodată că toate campaniile de prevenţie de până acum nu au fost intens mediatizate şi au fost făcute din fonduri internaţionale.

Condamnaţi la suferinţă

În perioada de dinainte de Revoluţie, respectiv anii ’90, un număr de 10.000 de micuţi au fost infectaţi cu HIV în spitalele din întreaga ţară. Dintre ei, mai sunt în viaţă acum aproximativ 7.000. Ceialţi au decedat, rând pe rând. Tragic este că şi acum se mai diagnostichează purtători ai acestui virus, la peste 20 de ani. De parcă nu ar fi fost de ajuns că sistemul sanitar, care ar fi trebuit să îi aibă în grijă la naştere, i-a condamnat la moarte, acum şi societatea le-a pus stigmatul de oameni ai nimănui. Lipsa de informare, răutatea sau pur şi simplu ignoranţa din societatea românească îi marginalizează zi de zi. “Nu iei HIV dacă stai lângă o persoană infectată, dacă dai mâna cu ea sau dacă foloseşti aceeaşi toaletă. Nici măcar prin sărut. Se transmite doar prin contact sexual neprotejat sau rană pe rană”, spune Iulian Petre, directorul executiv UNOPA.

21 de ani de durere

Ana e studentă în anul III. E unul din cazurile de copii infectaţi cu HIV la naştere, în spital. La o primă vedere e o fată normală, extrem de frumoasă. Ochii mari şi pătrunzători trădează însă o suferinţă. E puternică şi visează la o viaţă normală. Ştie că nu o va avea niciodată, pentru că a fost condamnată să trăiască altfel decât ceilalţi. La vârsta de 13 ani a aflat exact pentru ce ia tratament zi de zi: “Luam zilnic pastile, dar nu ştiam de ce. Eram cu mama la spital şi citeam pe afişele de acolo. Atunci am înţeles, dar nu cred că am conştientizat pe deplin că nu se va vindeca niciodată ceea ce am eu”, spune Ana. Pentru aceşti tineri care au fost infectaţi în copilărie, viaţa are altă valenţă decât pentru noi, oamenii obişnuiţi. O preţuiesc şi luptă pentru fiecare clipă. Sunt condamnaţi şi excluşi de societatea în care trăiesc. Oamenii din jurul lor nu ştiu sau nu vor să ştie că HIV nu se ia printr-o strângere de mână. “Îmi e greu să spun că am HIV. Nu pot să spun oricui. La mine în oraşul natal se ştie ce am, dar nimeni nu spune cu voce tare. Am spus unei prietene care e seronegativă. Am simţit nevoia să vorbesc cu cineva care să mă asculte. Mi-e greu de foarte multe ori”, mai explică fata.Când vine vorba de relaţii iarăşi întâmpină probleme. “Am fost implicată într-o singură relaţie mai serioasă şi am avut noroc, pentru că persoana respectivă nu m-a părăsit când i-am mărturisit ce am. A înţeles. Însă sunt rare cazurile astea. Îmi doresc să am şi eu un copil şi sper să reuşesc în viitor. Sunt optimistă”, a conchis aceasta.

Fără medicamente

Seropozitivii din România mai au un motiv de stres, pe lângă durerea fizică şi psihică. Lună de lună stau cu inima strânsă că nu vor găsi tratamentul în spitale. Au existat întreruperi de aprovizionare cu medicaţie în spitale, de la câteva zile până la câteva luni. Acest lucru nu face decât să le scurteze din viaţă şi ei ştiu că în perioadele în care nu sunt sub tratament, ceva rău se poate întâmpla în orice moment.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-12-10

TAGURI: HIV, SIDA, UNOPA, nastere, infectati, revolutie, spitale, tratament, seropozitiv



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Unul din șapte europeni contaminați cu SIDA nu știe că este bolnav Organizația Mondială a Sănătății este îngrijorată de răspândirea record a virusului HIV... 29 Noi 2016 | (0)
Ziua mondială de luptă împotriva SIDA. 2030, ţinta pentru a pune capăt infecţiilor cu HIV Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA ("World AIDS Day") se marchează în fiecare an, la... 01 Dec 2016 | (0)