2016-12-08 16:38

SOCIAL


Înghesuială la moaştele Sf. Nicolae

 |  14:01
Înghesuială la moaştele Sf. Nicolae

Sute de bucureşteni aşteaptă în frig pentru a ajunge cât mai aproape de moaştele Sf. Nicolae, expuse la biserica Sf.Gheorghe cel Nou. Oamenii au ajuns la biserică de la primele ore ale dimineţii aşteptând în frig să le vină rândul la sărutat mana cea dreaptă a sfântului.

Biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Capitală găzduieşte moaştele sfântului de aproape 400 de ani. Anul acesta, mâna sfântului a ajuns şi la Brăila, unde sute de oameni s-au înghesuit pentru a se ruga de sănătate.

Sfânt bogat

Sfântul Nicolae a trăit în vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi provenea dintr-o familie înstărită. La moartea părinţilor, acesta a moştenit întreaga avere, pe care a donat-o pentru săraci. Credincioăii susţin că moaştele Sfântului Nicolae pot înfăptui minuni, având puteri vindecătoare

Moş Nicolae este cunoscut drept sfântul copiilor, iar în noaptea de 5 spre 6 decembrie, conform tradiţiei, acesta aduce cadouri copiilor cuminţi şi o nuieluşă copiilor care au fost obraznici.

800.000 de sărbătoriţi

În fiecare an, pe 6 decembrie, sute de mii de români âşi serbează ziua de nume. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 804.728 de cetăţeni români, din care 515.453 bărbaţi şi 289.275 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. Din totalul româncelor, 202.277 se numesc Nicoleta, 55.716 – Niculina sau Nicolina, 8.930 – Niculita sau Niculiţa, iar 3.522 – Nicole sau Nikole. Totodată, 19 femei poartă numele Nichi, 8- Nikko/ Nikka/ Nikke/ Nikki/ Nikky, 1- Niculăiţa. Majoritatea bărbaţilor se numesc Nicolae(330.484), Niculai/ Neculai (63.129), Nicuşor (44.498) sau Niculae (31.878). Printre românii care sărbătoresc onomastica pe 6 decembrie se numără şi cei care poartă numele de Nic (26), Nik (23), Lae (18), Niklas (12), Laie (11), Nicolăiţă/ Niculăiţă (11), Culae (10) sau Nicholaus (5).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

TAGURI: Sfantul-Nicolae, biserica, copii, cadou, onomastica, sarbatorit



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Moş Nicolae preferă să aducă daruri copiilor. Peste 300 de lei, valoarea cheltuită pe cadouri Cel mai recent studiu de piaţă realizat de MEDNET Marketing Research Center arată că 88,4%... 05 Dec 2016 | (0)
Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae În fiecare an copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Nicolae. Se spune că acesta aduce pe... 05 Dec 2016 | (0)