2018-11-12 20:04


INS: Salariul mediu net a scăzut cu 3%

 |  10:20
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 3%

Potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică , câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.611 lei, în luna mai 2013, în scădere cu 3% faţă de luna precedentă, respectiv cu 50 de lei, Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.067 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (863 lei).

În luna mai 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.226 lei, cu 3,2% mai mic decât în luna aprilie 2013.

Potrivit INS, indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,8%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,7%, cu 4,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2013.

"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an", se menţionează în comunicatul INS.

În luna mai 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în luna aprilie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net se datorează şi nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, cu 25,6%, în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv 22,6% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), între 10,0% şi 14,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), alte activităţi extractive, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, între 7,0% şi 10,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, telecomunicaţii, extracţia cărbunelui superior şi inferior, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tranzacţii imobiliare, între 5,0% şi 7,0% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor din tutun, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea primelor ocazionale şi a sumelor din profitul net, de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost în activităţi de servicii anexe extracţiei, cu 7,5%, între 2,5% şi 3,5% în transporturi terestre şi transporturi prin conducte, transporturi pe apă, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare fluctuaţii ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (-0,4%) şi sănătate şi asistenţă socială (+0,1%). În învăţământ s-a înregistrat o creştere a câştigului salarial mediu net (+2,7%) ca urmare a plăţii cu ora a personalului didactic ori a acordării de sume din alte fonduri în unele unităţi din învăţământul superior.

Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,3%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 100,0%, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-05
Citeste si:
Salariul minim brut, majorat cu 50 de lei de la 1 iulie
INS: Salariul mediu net pe economie a crescut cu 4,1% în martie, la 1.617 lei
În ianuarie, salariul mediu net a scăzut cu 8,8%

TAGURI: INS, salariu, mediu, net, scazut, 3%, mai 2013
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...