2016-12-11 04:27

SOCIAL


Lăsata Secului pentru Postul Paştelui

 |  18:27

În calendarul bisericesc, Lăsata Secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paşti: Duminică Înfricoşatei Judecăţi - când se lăsă sec de carne (19 februarie) şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - când se lăsă sec de brânză (26 februarie).

De regulă, cuvântul sec, din sintagma "lăsatul secului", este înţeles că fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, la Sfinţii Părinţi, accentul nu cade numai pe mâncare. Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adică lumea împătimita. Omul cel vechi, omul păcătos trebuie să dispară treptat. Primul pas pe această cale este sentimentul unei nespuse căinţe. "De unde voi începe a plânge faptele mele ticăloase?", aceste cuvinte ce deschid "Canonul Pocăinţei" al lui Andrei Criteanul caracterizează această stare spirituală. "Desfătându-mă în adâncurile păcatului, strig către milostivirea Ta cea fără de margini... dă-mi lacrimi, Hristoase, spre curăţirea inimii de patimi... uşile pocăinţei (metanoia), deschide mie, Dătătorule de Viaţă." Această idee continuă, cu intensitate mereu crescândă, în cântările Bisericii şi în rugăciunile liturgice, în special în perioada Postului Mare.

În calendarul ortodox, Postul Sfintelor Paşti începe pe 27 februarie şi se încheie pe 14 aprilie.

Însă, ceea ce se cere nu este doar plângerea răutăţilor personale, ci "o luptă nevăzută" împotriva gândurilor rele şi păcătoase.

Sfinţii Părinţi au atras atenţia că postul înţeles doar ca efort alimentar, nu are nici o valoare: "De mâncare postind, suflete al meu, dar de pofte necuratindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea... Ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu şi demonilor celor răi te vei asemăna, căci nici ei nu mănâncă pururea...".

În viata creştinilor ortodocşi, posturile care preced marile sărbători au o importanţă cu totul deosebită pentru că de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le îndeplinesc în biserică, şi anume, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Pentru creştinul ortodox nu se poate concepe împărtăşire fără post. Respectarea postului este o condiţie esenţială pentru împărtăşirea cu vrednicie. Ea este şi o obligaţie prescrisă de porunca a patra bisericească prin care ni se cere "să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori dacă nu putem, cel puţin o dată pe an, în postul Sfintelor Paşti".

Tot pe 26 februarie are loc pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-03

TAGURI: lasata secului, postul paştelui



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image