2019-01-23 13:39


Legea PENSIILOR, pas cu pas. Cele mai importante MODIFICĂRI

 |  17:41
Legea PENSIILOR, pas cu pas. Cele mai importante MODIFICĂRI

Scade pragul de cotizare de la 15 la 10 ani pentru cei care ies la pensie și vor să-și cumpere vechime. Este una dintre modificările la Legea Pensiilor, adoptate marți de parlamentari.

Această modificare vizează reducerea stagiului de cotizare pentru cei care vor să cumpere vechime. Aceștia vor putea să cumpere 5 ani de vechime dacă au cotizat cel puțin 10 ani - și nu 15 ani, așa cum era până acum.

A doua modificare se referă la persoanele cu handicap grav, care vor beneficia, de asemenea, de stagiu redus de cotizare la o treime. De această facilitate beneficiau până acum doar nevăzătorii.

Conform unui amendament adoptat, pensionarii cu stagiu de cotizare de până în 10 ani pot opta între pensia calculată potrivit prevederilor legii şi indemnizaţia socială, cei care au un stagiu de cotizare între 10 şi 15 ani - pensia minimă se stabileşte în procent de 40% din din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.

“Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare de 15 ani, stabilit de prezenta lege, pot opta între dreptul la pensie în cuantumul rezultat în urma aplicării prevederilor art.156 alin.(1) şi dreptul la indemnizaţia socială, stabilită potrivit legii. Prevederile nu se aplică: a) pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiul minim de cotizare sau, după caz, stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie, cuprins între 10 ani şi 15 ani, prevăzut de legislaţia anterioară intrării în vigoare a prezentei legi; b) pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislaţia anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiţii de handicap, precum şi ca nevăzător; c) pensionarilor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani şi care beneficiază de pensie dintr-un sistem propriu de asigurări sociale, neintegrat în sistemul public de pensii.

În situaţia pensionarilor prevăzuţi la litera a) pensia minimă se stabileşte, în funcţie de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, aferent stagiului minim de cotizare realizat potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv. În situaţia pensionarilor prevăzuţi la litera b), pensia minimă se stabileşte într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată”, prevede textul adoptat.

Deputaţii din comisie au stabilit şi reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi.

Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. “Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul copiilor cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”, au decis deputaţii.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat şi ca locuitorii din zonele industriale cu poluare remanentă, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat, să poată beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în aceste zone.

Potrivit articolului nou introdus, ″în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea MMJS, MS şi MEc, metodologia de stabilire şi determinare a zonelor industriale cu poluare remanentă. Siturile cu potenţial de poluare remanentă sunt identificate şi nominalizate prin ordin comun al celor trei miniştri. Locuitorii din unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia, la cerere, de reducerea vârstei de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit şi lucrat 35 de ani în zona determinată prin ordinul comun, într-o rază de 4 km în jurul sitului contaminat”.

Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Un alt amendament adoptat, propus de PSD, se referă la reducerea punctajelor acordate persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate.

Conform textului adoptat, “pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de: a) 0,50 puncte pentru gradul I de invaliditate; b) 0,35 puncte pentru gradul II de invaliditate; c) 0,15 puncte pentru gradul III de invaliditate”.

În forma votată de Senat se prevedea că în acest caz punctajul lunar este de: a) 0,70 puncte pentru gradul I de invaliditate; b) 0,55 puncte pentru gradul II de invaliditate; c) 0,35 puncte pentru gradul III de invaliditate.

Adoptarea acestui amendament a fost motivată de faptul că “punctajele lunare acordate sunt mai mari decât punctajul lunar pe care îl poate obţine o persoană asigurată care plăteşte contribuţie la salariul minim brut pe ţară”.

Deputaţii din comisie au menţinut prevederea din proiectul iniţiat de Guvern referitoare la valoarea punctului de pensie.

“Valorile punctului de pensie sunt următoarele: a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei; b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei; c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei”, arată textul adoptat.

Astfel, membrii comisiei au respins amendamentul depus de deputatul Victor Ponta potrivit căruia, începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie să fie de 1.875 lei.

Potrivit altor articole adoptate, ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului persoanei care, în ultimele trei luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii. Motivarea amendamentului a fost aceea că trebuie un tratament egal cu cel al persoanelor cărora li se acordă pensie de invaliditate care fac dovada că au fost asigurate cel puţin o zi.

De asemenea, s-a stabilit că ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu şi raportul de muncă a fost suspendat.

Deputaţii au revenit asupra articolului votat în prima parte a zilei referitor la definiţia pensionarului, respingând introducerea persoanelor încadrate în grad de handicap grav în categoria celor care pot să iasă la pensie după un stagiu de cotizare mai mic şi anume de 11,8 ani.

A fost adoptat articolul care prevede că doar nevăzătorii sunt incluşi în categoria celor care ies la pensie după un stagiu de cotizare redus. Astfel, pensionarul este persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoana nevăzătoare care a realizat o treime din stagiul complet de cotizare.

După finalizarea dezbaterilor, legea pensiilor va ajunge în plenul Camerei Deputaților, pentru votul final, însă trebuie subliniat faptul că modificările aduse acestei legi ar urma să intre în vigoare abia în anul 2021.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-11

TAGURI: legea pensiilor, schimbari, 2018, modificari legea pensiilor
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MRS KATHY HALL
11 Dec 2018

Atenţie: Căutați o COMPANIE DE ÎMPRUMUT FINANCIAR REAL pentru a vă oferi împrumut între 5.000 Euro și 5.000.000 Euro (pentru un împrumut de afaceri sau de companie, împrumut personal, împrumuturi pentru locuință, împrumut auto, împrumuturi de consolidare a datoriilor, capital de risc, împrumut medical etc.) Sau ați fost refuzat un împrumut de la o bancă sau o instituție financiară din cauza unuia sau a celuilalt motiv? Aplicați acum și obțineți un împrumut financiar real și procesat și aprobat în termen de 3 zile. METHODIST LIMELIGHT CO-OPERATIVE COMPANY OF LOAN, noi suntem un "creditor de împrumut internațional acreditat" care acordă împrumuturi REAL FINANCIARE persoanelor fizice și companiilor cu dobândă redusă de 2% cu cartea de identitate valabilă sau pașaportul dumneavoastră internațional pentru verificare. Împrumutul nostru Rambursarea începe la 1 (un) an după ce ați primit împrumutul, iar durata rambursării variază între 3 și 35 de ani. PENTRU REALIZAREA ȘI PROCESAREA IMEDIATĂ A CERERII DE ÎMPRUMUT ÎN 2 ZILE DE LUCRU, Contactați-ne direct prin acest e-mail: methodistcooperativeloan@gmail.com Contactați-ne cu următoarele informații: Numele complet:____________________________ Suma necesară ca împrumut: ________________ Durata împrumutului: _________________________ Scopul împrumutului: ______________________ Data de nastere:___________________________ Sex:_______________________________ Starea civilă:__________________________ Adresa:_______________________ Oraș / Cod postal: __________________________ Țară:_______________________________ Ocupaţie:____________________________ Telefon mobil:__________________________ Trimiteți cererea dvs. de răspuns imediat la: methodistcooperativeloan@gmail.com Mulțumesc. Doamna Kathie Hall Director. SOCIETATEA DE ÎMPRUMUT PENTRU COOPERAȚII METHODIST E-
Random image



Ultimele stiri





loading...