2016-12-02 22:05

SOCIAL


Legea maidanezilor încaieră cetăţenii

 |  18:34
Legea maidanezilor încaieră cetăţenii

Prima audiere publică pe tema problemei câinilor maidanezi de pe străzile oraşului, care a avut loc la Craiova, s-a încheiat cu scandal. Membrii asociaţiilor de protecţie a animalelor au început să vocifereze în sală când a luat cuvântul o persoană care a susţinut eutanasierea câinilor.

Potrivit administratorului unei societăţi de salubritate aflate în subordinea Consiliului Local, adăpostul din oraş nu poate găzdui mai mult de 90 de animale. Dacă noua lege va fi adoptată, potrivit prevederilor acesteia, în Craiova ar putea fi eutanasiaţi cel mult 1.000 de câini pe an din cele câteva mii care se află pe străzi, ceea ce ar conduce la creşterea numărului acestor animale dacă nu sunt sterilizate.

După ce iubitorii de animale le-au reproşat celor care susţin eutanasierea câinilor că sunt “nişte criminali”, aceştia, la rândul lor, le-au spus reprezentanţilor asociaţiilor pentru protecţia animalelor că nu iubesc animalele, aşa cum susţin, ci, sub acest deziderat, nu fac decât să ”încaseze nişte bani fără muncă”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

BOGDAN
08 Dec 2011

Faptul ca PDL Bucureşti a strâns 300.000 de semnături arată că bucureştenii vor să scape de maidanezi. Este un semnal clar pe care toată lumea trebuie să-l priceapă !
RADU
08 Dec 2011

Deci va zic sincer , mie nu`mi place de PDL. Dar voi vota cu ei , pentru simplul fapt ca vor sa ne scape de caini
ALEXANDRA
08 Dec 2011

E o iniţiativă lăudabilă a PDL , sunt singurul partid care chiar doreşte să ne scape de haitele de câini care devin agresive pe timp de iarnă!
MARCELYNA_TMA
08 Dec 2011

sunt de acord cu eutanasierea maidanezi.de ce oameni au aruncat caini pe strada daca le e mila sa nu fie eutanasiati?sa le tine caini in casa.si eu am de intretinut pisici.nu merita.sunt atata caini sau inmultit mai multi decat oameni si copii.suntem in saracie.
DOINA
08 Dec 2011

PDL-ul a strans 300.000 de semnaturi?!!!! Cat de idiot trebuie sa fii ca sa crezi asta? Cat de mult trebuie sa te lasi prostit?! Poti sa nu iubesti cateii, dar sa te lasi asa prostit... Duminica, 1 dec. 2011, am strans intr-un anumit cartier (sector) din Bucuresti, 206 semnaturi in 3 ore! Si oamenii AU STIUT CE SEMNEAZA! Au veni si o parte din cei care au semnat la PDL, spunand ca "au crezut ca voteaza impotriva uciderii, ca asa li s-a spus" (!!!!) A semnat si primarul, in sectorul in care am strans eu semnaturi, impotriva uciderii! In plus, faptul ca in loc sa se tina seama de ce spun specialistii in domeniu (OMS, legislatiile internationale, etc.) se intreaba "poporul"?! Cat trebuie sa fim de prosti? Cat trebuie sa fim de CRETINI?! ............................................................................................ Iata si o STATISTICA (anul 2010): Numarul copiilor ucisi de indivizi care s-au urcat beti la volan – 63 Numarul copiilor ucisi de parinti – 302 Numarul copiilor morti in spitale din neglijenta personalului – 81 Numarul copiilor mutilati de parinti alcoolici – 156 Numarul copiilor violati de pedofili – 322 Numarul copiilor vanduti de traficantii de carne vie – 249 Numarul bebelusilor ucisi de mame – 178 NUMARUL COPIILOR UCISI DE CAINI FARA STAPAN – zero ................................................................................................ Asta va spune ceva?
CRISTINA POPESCU
08 Dec 2011

300.000 de semnaturi stranse de PDL Bucuresti arata ca bucurestenii nu isi mai doresc ca maidaneii sa locuisca pe strazi. Este un semn pe care toata lumea trebuie sa il inteleaga.
ELVIRA
08 Dec 2011

Bucurestenii vor sa scape de maidanezi si asta o demonstreaza semnaturile adunate.
LUCA
08 Dec 2011

În America, se procedează la fel– toţi câinii sunt duşi în adăposturi şi îi eutanasiază dacă nu-i adoptă nimeni pe parcursul a 3 zile.
MAGDA
08 Dec 2011

Chiar dacă nu-mi place PDL, pentru simplul fapt că mă scapă de maidanezii, voi vota cu ei.BRAVOO PDL!
STEFI
08 Dec 2011

E o iniţiativă lăudabilă a PDL – sunt singurul partid care chiar doreşte să ne scape de haitele de câini care devin agresive pe timp de iarnă.
RADUCU
08 Dec 2011

De ce Primarul General nu spune nimic pe acest subiect? De ce tace? Aşa face el mereu: aşteaptă să vadă cum decurg lucrurile. Dacă ies bine, spune că el a făcut. Dacă ies rău, PDL-ul a greşit.
IULIANA
08 Dec 2011

Mai există legi similare şi în alte ţări – în Germania sau în Belgia.
GINA
08 Dec 2011

În fiecare zi, 30 de oameni merg la spitale pentru că au fost muşcaţi de câini.
CATALIN
08 Dec 2011

Costul tratamentului medical pentru fiecare persoană muşcată de câine este de 4 milioane de lei (vechi).
RELU
08 Dec 2011

Pentru fiecare câine care se duce la adăpost, Primăria cheluieşte 375 de lei (3 milioane şi 750 de mii de lei vechi).
DIANA
08 Dec 2011

Pe legea actuală se cheltuieşte mai mult pentru câini decât pentru oameni. Tocmai de aceea trebuie schimbată.
DUMI
08 Dec 2011

Dacă toţi câinii din Bucureşti sunt duşi în adăposturi şi sterilizaţi, plătim peste 107 milioane de euro pe an pentru ei.
SAM
08 Dec 2011

De banii aceia putem face 2 spitale sau 5 şcoli sau 2 săli polivalente sau...
MARI
08 Dec 2011

Scapati-ma de maidanezi si voi vota cu voi, Pdl!
SIMON
08 Dec 2011

Pdl-isti sunt singurii care vor sa ne scape de maidanezi.
DRAGOS
08 Dec 2011

Cainii maidanezi sunt de multi ani o mare problema in toate orasele din Romania. Aceasta problema are o rezolvare acum prin legea promovata prin parlament de PDL si pe care o sustin un mare numar de cetateni dovada pentru acest lucru stand numarul mare de semnaturi adunate de PDL Bucuresti. Primarii lenesi care pana acum au ingnorat problema ca Sorin Oprescu sunt obligati acum sa aplice acesta lege in folosul cetatenilor si sa adune haitele de caini de pe strazi! BRAVOO PDL
RODICA SANDULESCU
08 Dec 2011

In in treg Occidentul exista obligativitatea sterilizarii cainilor cu stapan si astfel nu exista caini pe strazi.Daca totusi cineva abandoneaza un caine acesta e dus in adapost unde nu este eutanasiat! Si la noi,la Brasov,Oradea,Lugoj nu mai exista caini pe strazi,nu stiu de ce nu urmam exemplul lor(sterilizarea tuturor cainilor) si mai pierdem vremea degeaba.Pun pariu ca daca o sa mai fie un cutremur de 7,7 pe Richter cum a fost pe la 1846 o sa moara toate hienele!
ALINA234
10 Dec 2011

Prin faptul ca PDL Bucuresti a strans 300.000 de semnaturi,se dovedeste clar ca bucurestenii vor sa scape de maidanezi.
GEORGIANA D
10 Dec 2011

Nu tin cu PD-l,dar daca vor scapa tara de maidanezi,voi vota cu ei si voi sustine aceasta lege!
RALUCA
10 Dec 2011

Dupa parerea mea, PD-L a dovedit ca este singurul partid care chiar se implica si vrea sa ne scape de maidanezi.
ANDREEA
10 Dec 2011

Singurul lucru pe care il presupune legea PD-L este acela ca primariile sunt obligate sa ridice cainii de pe strada,iar apoi acestea hotarasc daca maidanezii vor fi eutanasiati sau nu,dupa consultarea cetatenilor.
CLAUDIA
10 Dec 2011

Dupa ce sunt ridicati dupa strada,maidanezii sunt dusi in adaposturi,unde timp de 30 de zile daca nu sunt adoptati, vor fi eutanasiati.
RAMONA
10 Dec 2011

Aceiasi lege este practicata si in alte tari. Este timpul sa devenim si noi o tara civilizata si sa nu ne mai fie frica sa mergem pe strada din cauza maidanezilor.
MARCELYNA_TMA
26 Dec 2011

sunt de acord cu eutanasierea.va rog sa incepeti de acum.nu mai asteptati pana se inmultesc mai multi caini.sunt periculosi agresivi viloenti musca si latra continuu.nu avem liniste pe strada.au omorat multe pisici si le au torturat.caini sunt canibali.ne e frica sa iesim pe strada.sunt mai multi caini decat oameni,pai de ce oameni au aruncat caini pe strada daca vor in viata?sa le tina la ei oameni acasa

Adauga un comentariu

Random image