2016-12-04 10:22

SOCIAL


Legea sindicatelor a fost finalizată

 |  18:38
Legea sindicatelor a fost finalizată

Primalege din pachetul care reglementează dialogul social pe piaţa muncii, respectivLegea sindicatelor, a fost finalizată şi urmează dezbateri şi negocieri pemarginea propunerilor de modificare a Legii patronatelor, a declarat secretarulde stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

Întrebatdacă Comisia tehnică tripartită va finaliza în următoarele două săptămânidezbaterea modificărilor la pachetul legilor speciale şi la Codul muncii,secretarul de stat Valentin Mocanu a precizat că mandatul primit cu ocaziaîntâlnirii avute cu primul-ministru, la care au participat şi organizaţiilesindicale şi cele patronale, este de 21 ianuarie 2011. "Mandatul este săfinalizăm toate discuţiile, inclusiv cele pe Codul muncii, dar parteneriisociali au propus să discutăm mai întâi legislaţia cu privire la DialogulSocial pentru ca pe baza celor stabilite să discutăm apoi şi Codul muncii",a afirmat Valentin Mocanu, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, seriaîntâlnirilor de la Ministerul Muncii va continua şi săptămâna viitoare pentrudiscutarea legislaţiei referitoare la relaţiile dintre partenerii sociali de pepiaţa muncii. Prima reglementare care va fi abordată azi va fi Legeapatronatelor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639233-12-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image