2018-09-23 17:35


MAE: atenționare de CĂLĂTORIE pentru românii care pleacă în MUNTENEGRU

 |  10:11
MAE: atenționare de CĂLĂTORIE pentru românii care pleacă în MUNTENEGRU

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că, în ultima perioadă, în conformitate cu datele anunțate de Departamentul pentru Situații de Urgență muntenegrean, sunt mai multe focare active de incendiu în zona centrală și de sud a țării și se fac eforturi susținute pentru stingerea acestora.

Potrivit MAE, acolo unde s-a considerat a fi necesar, s-a derulat și o acțiune de evacuare a turiștilor din zona afectată.

''Dacă, în situația puțin probabilă, cetățenii români sunt afectați de situația din atenționare, sunt rugați să o semnaleze de urgență la numărul de telefon 112 și să respecte instrucțiunile autorităților muntenegrene care acționează la fața locului — Pompieri, Poliție, etc'', informează MAE, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Pentru cei care tranzitează cu mijloace rutiere teritoriul muntenegrean, informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore/7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 și +38263239987.

Cetățenii români afectați de situație pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://podgorica.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ''Călătorește în siguranță'' (disponibilă gratuit în ''App Store'' și ''Google Play''), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ''Un SMS își poate salva viața!''.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-18

TAGURI: mae, calatorie, atentionare, romani, muntenegru, incendiu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...