2018-11-18 21:01


Managerul Spitalului „Marie Curie” a fost destituit

 |  14:45
Managerul Spitalului „Marie Curie” a fost destituit

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a comunicat marţi în conferinţă de presă că a semnat destituirea managerului Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", dr. Gabriel Smarandache. Nicolăescu a justificat că acesta a avut un management defectuos.

Nicolăescu a mai spus că a propus demiterea lui Gabriel Smarandache şi pentru că secţia de chirurgie cardiovasculară pentru copii şi secţia de neonatologie nu au reintrat în funcţiune.

"Decizia de azi e întemeiată pe fapte. Este singurul manager de spital din România care nu are act adiţional la contractul de management din 2012", a afirmat el.

Oficialul a precizat că în urma discuţiilor avute cu şefii de secţii din spital s-a decis să înainteze propunerea pentru manager interimar a lui Daniel Buzatu, care a mai fost manager al spitalului în perioada 2006-2009.

Ministrul Sănătăţii s-a mai referit la Institutul de la Târgu Mureş, care urmează să înceapă activitatea, după ce s-a convenit în această săptămână să se aprobe structura organizatorică.

"Cu acest prilej, am convenit cu conf. dr. Horaţiu Suciu de la Târgu Mureş ca în perioada august-septembrie să pregătească şase asistenţi specializaţi pe terapie intensivă, să se specializeze la Târgu Mureş, după care echipa operatorie de la Târgu Mureş să vină să opereze la Spitalul "Marie Curie", două-trei zile, cât este necesar", a spus Nicolăescu. El a adăugat că Ministerul Sănătăţii s-a implicat astfel în locul managerului pentru a găsi soluţii ca secţiile să funcţioneze.

În opinia ministrului Sănătăţii, este necesară înfiinţarea unui registru de consultaţii pentru copii, pentru a vedea câţi au nevoie de intervenţii pe cord la acest spital. Acest program convenit cu Institutul de la Târgu Mureş este complementar celui convenit cu clinica de la Milano care se implică pentru toate cele patru unităţi de chirurgie cardiovasculară pentru copii din ţară.

Eugen Nicolăescu a mai arătat că sunt şi alte cazuri de manageri de spital care nu şi-au realizat indicatorii de perfomanţă şi comisiile de evaluare au propus schimbarea lor. Aceste lucruri sunt analizate în prezent, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-09

TAGURI: eugen, nicolaescu, marie, curie, manager, destituire
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...