2018-07-19 03:19


“Marşul Cavaleriei”. Din Mihail Kogălniceanu la Cincu

 |  16:10
“Marşul Cavaleriei”. Din Mihail Kogălniceanu la Cincu

Aproximativ 400 de militari americani, cu peste 80 de transportoare blindate, au plecat, miercuri, de la baza din Mihail Kogălniceanu din Constanţa, în “Marşul Cavaleriei”, destinaţia finală fiind Poligonul de la Cincu, judeţul Braşov, unde vor participa la exerciţiul multinaţional ”Sarmis 15”.

"«Marşul Cavaleriei» demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii şi România, puterea Alianţei Nord-Atlantice şi importanţa interoperabilităţii militare", au susţinut, potrivit Mediafax, reprezentanţii Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA din care fac parte cei 400 de militari americani.

Militarii americani au plecat, în jurul orei 9.00, de la baza NATO din Mihail Kogălniceanu, ei urmând să se oprească în Ploieşti şi Sinaia, destinaţia finală fiind Poligonul militar de la Cincu, judeţul Braşov.

Vehiculele militare au fost împărţite în mai multe grupuri pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic, pe parcursul traseului existând temporar unele restricţii de circulaţie.

În trecerea prin Ploieşti, Sinaia şi Braşov, soldaţii americani, alături de partenerii din Forţele Terestre ale Armatei României, vor participa la activităţi publice menite să răspundă îndemnului ”onorăm trecutul, asigurând viitorul”.

Astfel, miercuri, între orele 15.30 şi 19.00, la un complex comercial din Ploieşti a avut loc o ceremonie de bun venit. La baza sportivă din incintă au fost organizate un meci de fotbal între militarii americani şi cei de la Baza 2 Logistică ”Valahia” din Ploieşti şi o partidă de baschet cu elevi ai Colegiului Naţional Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. Ulterior, joi, de la ora 10.00 la ora 11.30, militarii americani şi români vor omagia, la placa comemorativă de la intrarea în oraşul Sinaia, memoria piloţilor americani căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, ei vor depune coroane de flori la monumentul Eroilor din Piaţeta Vulturii Libertăţii.

Tot joi, între orele 15.00 şi 18.00, la Braşov, se va desfăşura ceremonia de bun venit organizată în Piaţa Bibliotecii Judeţene ”George Bariţiu”.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că, în perioada 15 mai - 6 iunie, 1.500 de militari din Canada, Marea Britanie, România şi SUA, cu aproximativ 200 de mijloace de luptă, vor participa la exerciţiul multinaţional de instruire prin simulare reală şi cu trageri de luptă ”Sarmis 15”, în garnizoana Braşov şi la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-13

Mai multe imagini:
“Marşul Cavaleriei”. Din Mihail Kogălniceanu la Cincu
zoom
“Marşul Cavaleriei”. Din Mihail Kogălniceanu la Cincu
zoom

TAGURI: marsul, cavaleriei, militari, ameicani, cincu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.