2018-10-15 20:12


Medicii pot câştiga mai mulţi bani lucrând în secţii private din spitalele publice

 |  16:30
Medicii pot câştiga mai mulţi bani lucrând în secţii private din spitalele publice

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a găsit „soluţia” pentru a permite medicilor să câştige mai mulţi bani fără a lucra, în paralel, şi în unităţi private, şi în spitale de stat. Potrivit proiectului privind salarizarea medicilor, care a fost lansat miercuri în dezbatere, spitalele publice vor putea organiza clincii sau secţii private, în care cadrele medicale să poată lucra după programul normal din unitatea de stat.

Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat.

O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată. „Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă”, a explicat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

În aceste condiţii, pentru medicii care aleg prima variantă, respectiv aceea de a fi cu normă întreagă la stat, spitalele vor pune la dispoziţia lor secţii sau paturi private. „Fiind vorba despre un sistem privat, consultaţiile în aceste secţii vor fi plătite de către pacient, în mod direct, sau prin asigurările private ale acestuia. Tariful perceput de unitatea sanitară pentru secţia sau paturile private vor fi afişate. O cotă din tariful pe care îl încasează medicul îl pune la dispoziţia echipei cu care lucrează, iar o parte, spitalului”, a mai precizat ministrul Sănătăţii. Nicolăescu a subliniat că toată activitatea privată din spitalul public se desfăşoară în afara programului de lucru, acest model funcţionând cu succes, de zeci de ani, în spitalele publice din Franţa.

Din suma încasată de către medic, 60% rămâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10% spitalului, a mai spus ministrul, precizând că numărul paturilor private nu va putea depăşi 20% din totalul celor publice. Potrivit lui Nicolăescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem-pilot, în primul semestru din 2014.

Rectificarea bugetară

Nicolăescu a vorbit şi despre sumele alocate la rectificarea bugetară aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, care răspund în mare parte priorităţilor de finanţare ale Ministerului Sănătăţii. Astfel, 72 de milioane lei reprezintă credite de angajament care vor putea asigura până la finalul anului 2013 funcţionarea programelor gestionate direct de către minister: HIV/SIDA, transplant şi programul de imunizare, respectiv achiziţionarea vaccinului pneumococic. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a obţinut alocarea a 90 de milioane de lei necesari pentru continuarea programului de reabilitare a maternităţilor, proiect finanţat de Banca Mondială, BEI şi BERD. În total, Guvernul a alocat întregului sistemul sanitar 1,07 miliarde de lei, fonduri care vor fi direcţionate în cea mai mare parte către CNAS pentru plata medicamentelor şi a serviciilor medicale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-31

TAGURI: rectificare, bugetara, spital, privat, spital, public, sectie, privata, medici, venit
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...