2018-05-24 18:56


Mehedinţi. Basorelieful reprezentându-l pe regele Decebal, iluminat pe timpul nopţii

 |  09:42
Mehedinţi. Basorelieful reprezentându-l pe regele Decebal, iluminat pe timpul nopţii

Președintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a declarat, marți, că basorelieful reprezentându-l pe regele dac Decebal va fi iluminat pe timpul nopţii, în condiţiile în care sectorul transfrontalier România-Serbia este vizitat anual de peste 50.000 de turiști.

"Unii dintre aceștia tranzitează zona cu vasele de croazieră, alții la bordul autovehiculelor. Datorită chipului lui Decebal localitățile din Clisura Dunării au cunoscut o dezvoltare economico-socială intensă, aici construindu-se peste 100 pensiuni, microhoteluri și case de vacanțe", a precizat Aladin Georgescu, potrivit Agerpres.

Preşedintele CJ Mehedinţi a mai spus că și autoritățile locale ale comunelor Eșelnița, Dubova și Svinița vor fi mobilizate pentru a sprijini proiectul.

"Chipul lui Decebal vine să demonstreze participarea certă a poporului daco-trac la formarea culturilor europene și, astfel, a existenței unei civilizații la Dunăre", a completat Aladin Georgescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-01

TAGURI: mehedinti, basorelief, rege, decebal, iluminat, noaptea





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GAGAMITA
01 Noi 2016

Bai cretinel, tu stii ce inseamna basorelief? Dupa ce afli, apuca-te de scris.
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova