2016-12-05 20:52

SOCIAL


Mersul racului pentru proiectele primăriei

 |  21:00
Mersul racului pentru proiectele primăriei

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au uitat de peste 14 proiecte importante pentru municipalitate, printre care şi reabilitarea Sălii Palatului. Proiectele şi-au depăşit astfel perioada de valabilitate şi trebuie reluate de la zero, potrivit consilierilor generali.

Reabilitarea Sălii Palatului a fost amânată pentru cel puţin o lună. Proiectul nu a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Preşedintele ultimei şedinţe a consilului, Călin Murg (PDL), explică situaţia prin faptul că proiectul era „expirat”. „Orice proiect are o perioadă de valabilitate. Proiectul ce prevedea modernizarea Sălii Palatului nu mai era în perioada de valabilitate în momentul când a fost supus votului în Consiliul General. Asta cu toate că am discutat înainte cu domnul arhitect-şef şi mi-a spus că a discutat cu domnul primar general şi toate proiectele sunt în ordine”, ne-a declarat Murg. Potrivit acestuia, proiectul privind reabilitarea Sălii Palatului va trebui să treacă din nou prin procesul de dezbatere publică. „Este o chestie pur tehnică. Proiectul va trebui să stea iar 30 de zile în dezbatere publică. Pot să posteze acelaşi proiect că am înţeles că era în regulă. În două trei săptămâni proiectul ar putea să fie din nou supus dezbaterii publice, dacă se grăbesc. Domnul primar general trebuie să ne spună de ce a fost uitat acest proiect”, ne-a mai explicat Călin Murg. Preşedintele CGMB spune că în aceeaşi situaţie s-au aflat alte 14 proiecte ale municipalităţii, printre care şi unul ce prevedea lucrări de modernizare în parcul Herăstrău.

Cum trebuia să arate Sala Palatului

După aproape 50 de ani de la inaugurare, Sala Palatului ar fi trebuit să intre în renovare. Potrivit proiectului iniţial, în fiecare colţ urmau să fie dispuse lifturi panoramice. De asemenea, imobilul ar fi urmat să beneficieze de două parcări subterane. Mai mult, întreaga zonă trebuia reamenajată din punct de vedere peisagistic.

Potrivit documentului, zona în care se află clădirea (Calea Victoriei) are statut special, iar lucrările care o vor viza trebuie să menţină „ţesutul urban tradiţional”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-06

TAGURI: sala-palatului, renovare, proiect, PMB, consilieri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GABI64
07 Feb 2012

pai asa se fac la noi lucrurile..este jalnic cum se fac lucrurile,rusinos domnule primar.
SEBASTIAN
07 Feb 2012

Nu este vine lui Murg!este vine dobitocului de Oprescu!Dezastru de primar avem in capitala!Bine ca i-a adus aminte consilul general de aceste proiecte!
INGERAS
07 Feb 2012

Nu crezi nimic din vorbele ce-ti spun , Ai lumea ta.de mine nici nu-ti pasa, In dragoste ce-ti port ,eu sunt cel mai bun, Tu-rasfatata esti,ca esti frumoasa! Tie ce-ti pasa ,esti de toti iubita , De parca-as vrea eu sa fiu iubit , Tie ce-ti pasa ,tu esti fericita , Eu te iubesc dar sunt nefericit!
SIMION
18 Feb 2012

Oprescu nu e în stare să gestioneze problemele capitalei legate de energia electrica sau dezapezire – el e numai după şpagă. Dacă şpaga vine, nu contează când se termină lucrarea. Aşa a făcut şi cu Centrul Vechi – cred că a schimbat de vreo 10 ori data de terminare a lucrărilor
TUDOR
18 Feb 2012

Sorin Oprescu face doar pe smecherul!Oprescu e un derbedeu! Un rebut al medicinei! Un mascarici al securitatii! Un pinocchio al lui Ion Iliescu! Este papusa PSD! Orice scoate pe gura este o ineptie! Sorin Oprescu este omul mogulilor care sug sangele poporului roman!
MARIUS
18 Feb 2012

Oprescu este un mare demagog si populist. El nu lucreaza decat in folosul camarilei sale si a USL, punand interesul personal inaintea interesului bucurestenilor. Acest gargaragiu va pierde cu siguranta alegerile anul acesta! Securitatea ar trebui sa-si caute alt candidat, doctorul e compromis!
OVIDIU
18 Feb 2012

Bani publici din bugetul primariei capitalei au devenit pusculita de campanie electorala a lui Sorin Oprescu si celor din jurul sau. De trei ani de zile Bucurestiul sta pe loc...nici un plan de dezvoltare, nici un fel de viziune urbanista. Oprescu este ZERO!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Pe 28 noiembrie, la Sala Palatului. Ballet Flamenco de Madrid în Bucureşti Opera muzicală “Carmina Burana” de Carl Off va fi susținută la București de cei peste 30 de... 21 Noi 2016 | (0)
Bătaie între steliști și dinamoviști la Sala Polivalentă Fanii echipelor Steaua și Dinamo au provocat incidente în Sala Polivalentă, înaintea meciului... 23 Noi 2016 | (0)