2016-12-10 03:19

SOCIAL


„Meseria mea o să moară odată cu mine”

 |  17:53
„Meseria mea o să moară odată cu mine”
Crizaeconomică care a lovit aprig marile firme i-a acroşat şi pe micii particulari.Aceştia au fost nevoiţi să tragă obloanele, unul câte unul, şi să sereorienteze, în cel mai bun caz. Taxele şi impozitele, mult prea mari, lipsaclienţilor care, în majoritatea lor, preferă marile centre comerciale, suntdoar câteva dintre coşmarurile pe care le trăiesc meseriaşii.

Ceasornicarii,cizmarii, sifonarii, electricienii, cei care repară frigiderele, televizoareleşi aspiratoarele, instrumentele muzicale sau păpuşile, meserii din care oameniiau câştigat, pe vremuri, o bucată de pâine pentru familiile lor, sunt în comăacum, trag să moară. Motivul? Cu toţii oftează şi decretează, invariabil:criza, impozitele, Boc, uneori sub altă ordine, dar cu acelaşi conţinut.Ceasornicăriile au dispărut şi ele, ca tramvaiul cu cai din Bucureşti. Totuşi,câteva tot se mai găsesc prin cartierele vechi ale oraşului. Cele care au rămasmiros a muzeu şi a anii '30. Timpul le va mătura, probabil, şi pe acestea. Înlocul dughenei, unde meşterul stătea altădată aplecat ore în şir deasupra unuicomplicat mecanism, cu o lupă la ochi, vor apărea bănci sau „şaurmării”. Au maimare căutare! Pe strada Parâng, din sectorul 1, descopăr, însă, o minune deceasornicărie. Vremea picură altfel aici. Un mic atelier, bătrân ca şicartierul, are uşa închisă, dar parcă e viu, mai respiră încă, speră să-iciocănească cineva la geam. Orologii de toate dimensiunile şi din toate epocileposibile sunt aranjate ca nişte medalii pe pereţi. Vine şi ceasornicarul,încet, din curte. Aştepta în grădină, să vină poştaşul cu pensia. Omul reparăceasuri din... 1932! Ar mai repara el şi acum, dar nu-i mai bate nimeni lapoartă. „Lumea nu mai e ca altădată, zice, clipind doi ochi albaştri, nespus detrişti. Meseria mea nici nu cred că mai există. O să moară odată cu mine, cunoi, cei care am făcut asta o viaţă întreagă. Azi mai sunt uceniciceasornicari? Şcoli? La ce ar trebui? Acum omul aruncă ceasul la gunoi şi-şi iaaltul. E o altă lume. Pe vremea mea totul era altfel şi e firesc. Oamenii eraumai parolişti, mai cinstiţi şi chiar fizic mai frumoşi.”

„Pe noi, micii întreprinzători, nu ne ajută nimeni”

La cinci minute dePiaţa Chibrit, răsare dintre nişte case bătrâne un atelier de cizmărie şireparaţii. Dugheana e botezată cu fală: Eumar Art lux SRL. Eugen Amoagdei,proprietarul afacerii, e înăuntru. Pileşte profesionist şi cu chef de muncă unflec. Sbârr, sbârr sbârrrr, sar în sus bucăţi de cauciuc şi, în micul atelier,cât o cutie mai mare de cizme, aerul pe care îl respirăm e îmbibat cu aromă detei şi de ciubotă veche. Lângă noi, o maşină de cusut Singer, de la 1880,aşteaptă să fie pusă la treabă. La un radio nevăzut şi cam bârâitor, cântăreaţade muzică populară Aneta Stan îi trage o geampara veselă şi, deodată, nu mai ştiidacă eşti în Bucureşti, iunie 2010 sau în 1952, printre pescarii dobrogeni.Pantoful de damă e gata. E din piele, culoarea neagră, numărul 39, cam lăbărţatşi şantaliu, precis cucoana proprietară are platfus, plus monturi şi atranspirat suficient pe parcursul purtării, transformându-l într-o bărcuţă. Însăpantoful e încă bun, mai ales acum, pe timp de criză. Nea Eugen îl cerceteazăcu ochii subţiaţi, aşa cum un bijutier priveşte diamantul pe care se pregăteştesă-l vâre în scoica unui cercel. „Meseria mea e artă, spune fixându-mă pe subochelari. Dar e pe ducă. Cine mai învaţă azi să dea cu ciocanul într-un pantof?Eu fac asta de la 14 ani, am fost ucenic, am şcoală de cizmari, ştiu săconfecţionez şi încălţăminte la comandă. Vine omu’ şi zice: mă, nea cutare,fă-mi şi mie un başchet aşa, aşa şi aşa. Eu aşa i-l fac! Exact. Pe noi, miciiîntreprinzători, nu ne ajută nimeni, iar statului român trebuie să-i plăteştiun munte de taxe şi impozite. Omul sărac îşi mai cârpeşte ghetele, darceilalţi... îi aruncă la gunoi, n-au nevoie de lipiciul meu sau de flecurilemele amărâte. Aşa că nu ştiu cât o să mai rezist.”

Unde sunt sifonăriilede altădata?

Mai sus, pitită laumbra unui tei bătrân, e o sifonărie unde poţi să dai pe gât, pentru 5 bănuţi,un suc sau un sifon rece ca gheaţa. „Vara merge, că e căldură de leşini, da’iarna n-am activitate, mor de foame, zice sifonarul trăgând puternic de omanetă. Ehee, unde sunt sifonăriile de altădată, din tinereţea mea? Era Bucureştiulplin de sifonării. Acum... puţine mai sunt şi alea stau să se închidă. La noi eieftin, ţi se face sete, eşti sărac şi n-ai 4 lei, ca să dai pentru o sticlămică de apă minerală, că atâta costă la chioşcuri? Vii acilea, la nea Niţu,adică eu, şi-i ceri. Trăim şi noi cum putem. Ne-au omorât ăştia cu impozitu’forfetar! Domnule, de unde să dăm atâta, de unde??? Ce-o să facem? Credeţi căîi pasă cuiva de noi?” Nea Niţu însă mai are puterea să viseze. Dacă îl vorajuta: Dumnezeu, statul român şi sănătatea, se va reprofila, adică va începe săvândă sucuri, bombonele şi cipsuri, pe care le va cumpăra din hipermarket. Cineştie, poate aşa va merge treaba...

„Am pus pălării pe capete celebre: Chiţac, Dinu Săraru,Tudor Gheorghe, Ştefan Andrei...”

Aproape de PiaţaBuzeşti se află, de ani mulţi, atelierul de confecţionat şi reparat pălării „LaMurgu”. Nea Ştefan, meşterul, e supărat pe toată lumea. Pe „ziarişii prefăcuţi”care vin la el doar ca să-şi scrie ei textele şi „să-şi facă norma” şi pleacăfără să-l ajute, pe primar, pe statul român, pe impozite, pe viaţă etc. De latoate astea, până la „mai bine era pe vremea lui Ceauşescu” e doar... olacrimă. „Domniţă, eu de 40 de ani confecţionez pălării. Asta e meseria mea, amaranjat nobili şi oameni simpli. Am pus pălării pe capete celebre: Chiţac, DinuSăraru, Tudor Gheorghe, Ştefan Andrei, da’ câţi nu sunt care au venit laMurgu!? Cine-şi mai aduce aminte de mine? Am o pensie de 3 milioane pe lună.Sunt disperat! Îl regret pe Ceauşescu, că ne dădea case, locuri de muncă,tinerii nu-şi aruncau carnetele de student la gunoi şi nu plecau în Spania sauîn Italia. Asta să scrii, matale, domniţă, nu tâmpenii, şi poate aude cinetrebuie! Micii meseriaşi sunt pe ducă...”


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638935-12-28

Mai multe imagini:
„Meseria mea o să moară odată cu mine”
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image