Metrorex a luat măsuri pentru evitarea aglomeraţiei. Trenuri suplimentare la orele de vârf
2018-08-18 05:56


Metrorex a luat măsuri pentru evitarea aglomeraţiei. Trenuri suplimentare la orele de vârf

 |  21:01
Metrorex a luat măsuri pentru evitarea aglomeraţiei. Trenuri suplimentare la orele de vârf
P24

Incidentele petrecute luna trecută, când două femei au leşinat în metrou din cauza căldurii şi a aglomeraţiei, au făcut ca Metrorex să ia măsuri. De la 1 decembrie, intră în vigoare noul grafic de circulaţie, prin care se va reduce timpul de aşteptare în staţii. Din 31 octombrie, echipe mixte compuse din angajaţi ai Metrorex şi ai Poliţiei Metrou vor fi prezente în staţiile Victoriei 1 şi 2, precum şi în Piaţa Unirii 1 şi 2 în zile lucrătoare, în intervalul orar 07:00-09:00 şi 17:00-19:00, în vederea dirijării/dispersării fluxului de călători.

Între 07:00 şi 09:00 şi între 17:00 şi 19:00, Metrorex va suplimenta numărul de trenuri la orele de vârf, cu câte două garnituri pe magistralele 1 şi 3 şi cu una pe magistrala 2. Astfel, pe magistrala 2 circulă 22 de trenuri (1 tren suplimentar) la un interval de 3 minute, maximum posibil, din punct de vedere tehnic, după cum susţine Metrorex. Pe magistrala 1 circulă 21 de trenuri (2 trenuri suplimentare), iar pe magistrala 3 circulă 15 trenuri (2 trenuri suplimentare). La orele de vârf, atât pe magistrala 1 cât şi pe magistrala 3 se va circula la un interval de 3 minute între Nicolae Grigorescu şi Eroilor şi de 6 minute pe restul distanţei. De la 1 decembrie, vor intra în vigoare noi grafice de circulaţie a trenurilor de metrou pe magistralele 1 şi 3, pentru diminuarea intervalelor de circulaţie, astfel: 2 minute între Nicolae Grigorescu şi Eroilor şi 5 minute pe restul distanţei. Compania va lua măsuri şi pentru îndrumrea călătorilor cu privire la alegerea traseelor optime de acces şi transport, către zonele de peron cu încărcare redusă, dar şi pentru limitarea accesului în staţii în situaţii de supraaglomerare sau de urgenţă, se mai spune în anunţul Metrorex.

Agenţi de pazăşi de Poliţie în staţii

Începând de luni, Metrorex a întocmit și implementat un plan de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de transport subteran. Astfel, pe lângă suplimentarea trenurilor pe toate magistralele de metrou, în câteva staţii au fost instalaţi agenţi de pază şi poliţişti pentru dirijarea traficului. Pentru a evita formarea aglomeraţiei la orele de vârf Metrorex a instalat o serie de echipe mixte compuse din angajați ai Metrorex și ai Poliției în stațiile Piața Victoriei 1 și 2 și Piața Unirii 1 și 2, în zile lucrătoare, în intervalul orar 07:00-09:00 și 17:00-19:00, acțiune aplicată începând din 31 octombrie 2016. Aceste echipe au rolul de a supraveghea şi îndruma călătorii cu privire la:

- alegerea traseelor optime de acces şi transport;

- zonele de acces cu încărcare redusă;

- utilizarea tuturor uşilor de acces ale trenurilor;

- limitarea accesului în staţii în situaţii de supraaglomerare sau de urgență;

- avizarea imediată a structurilor de coordonare asupra oricărei situaţii de urgenţă constatată, cu indicarea detaliilor necesare primei intervenţii;

- suplimentarea cu personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a garniturilor de metrou la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor.

Coordonare cu transportul public de suprafaţă

Recent au avut loc discuții cu conducerea RATB pentru găsirea unor soluții de suplimentare a transportului public de suprafață pentru preluarea fluxului mare de călători de pe tronsonul Berceni - Pipera. În cursul acestei săptămâni, Metrorex va participa la întâlniri cu reprezentanții ISU și cu personalul specializat pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Transporturilor pentru a identifica și alte măsuri în vederea creșterii siguranței transportului subteran. “Aceste măsuri au fost adoptate de conducerea Metrorex ca urmare a aglomeraţiei repetate şi a evenimentelor petrecute în ultima perioadă, în special pe magistrala 2 de metrou. Am considerat că în această situaţie intervenţia este necesară în cel mai scurt timp cu putinţă, pentru că ne dorim să ne bucurăm în continuare de încrederea călătorilor şi să le oferim cele mai bune condiţii de transport”, se mai spune în anunţul companiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-01

TAGURI: metrorex, aglomeratie, trenuri suplimentare, ore de varf





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.

loading...