2018-04-22 08:02


Ministrul Apărării anunță 6.400 noi POSTURI în Armata Română

 |  18:20
Ministrul Apărării anunță 6.400 noi POSTURI în Armata Română

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat vineri, la Bistriţa, că vor fi deblocate aproximativ 6.400 de posturi în Armata Română, în baza unui memorandum aprobat săptămâna trecută în Guvern.

"Săptămâna trecută am reuşit să aprobăm în Guvern memorandumul pentru a debloca în jur de 6.400 posturi în Armata Română. Este vorba de încadrări pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare. Sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari, şi ofiţeri. Sunt 400 de posturi de medici pe care dorim să îi încadrăm, în jur de 50 de psihologi pe care dorim să îi încadrăm în Armata Română. Încercăm într-un termen zic eu relativ scurt să putem încadra aceste funcţii, astfel încât să acoperim un gol destul de mare, lăsat de plecarea anul trecut, în vară, a în jur de 8.000 de oameni din Armata Română", a spus ministrul, conform Agerpres.El a menţionat că luni se va face o analiză la nivelul ministerului în privinţa necesităţilor de personal pe fiecare structură şi că speră ca, prin această măsură, să fie atraşi cât mai mulţi tineri spre cariera militară.Întrebat despre cei care au părăsit sistemul militar anul trecut, ministrul Mihai Fifor a spus că şi-ar fi dorit ca aceştia să nu plece şi că retribuţia nu ar trebui să primeze pentru militarul român."A fost legislaţie, au putut opta pentru plecare. Cine a dorit să facă această opţiune, a făcut-o şi a plecat, nu pot eu explica de ce au luat această decizie. Eu, sincer să fiu, mi-aş fi dorit să nu plece foarte mulţi. Consider că n-ar trebui pentru militarul român totul să se rezume la retribuţie şi nici nu cred că se întâmplă aşa. Cred că marea masă a militarilor români, dacă nu chiar toţi, simt altfel lucrurile decât doar salarial. (...) Vestea bună este că salariile au crescut în Armata Română în medie cu 3,6%", a precizat Fifor. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-02

TAGURI: mihai fifor, ministrul apararii, posturi, armata romana





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
02 Mar 2018

O alta crunta bataie de joc la adresa Romaniei si a -mai ales- a Romanilor! Armata romana ar trebui desfintata in totalitate, ca sa nu mai vorbim de noi incadrari, adica alte cateva mii de paraziti, adaugati la suptul sangelui poporului...Realmente, armata romana ar trebui desfintata si apararea trecuta pe seama NATO si ONU, doua cantingente cu 1-2 mii mii de la NATO si alte 1-2 mii de la ONU, intretinute de Romania, ar fi mai mult decat suficient, iar cheltuielile militare s-ar reduce chiar cu peste 75 la SUTA!!! Plus ca Romania ar deveni pioner in cea ce se va intampla, o armata unica, globala, care se va ocupa -in principal- de alte probleme si care va interveni decisiv, zdrobitor in tarile care o iau razana( dictaturi, anarhii,...)
LEVST.
02 Mar 2018

practic Romania- daca vrea sa faca dovada ca tara este conduse de oameni- ar putea face cel mai spectaculos salt din istoria salarizarii planetare, toate salariile si pensiile din grupa submedie( adica cele aprox. cu70%(mai putin) si mai "mult" decat cele din varf) ar putea creste cu minm 20%, fara sa afecteze economia(dimpotriva ar impulsiona cresterea , prin cerere si consum-chiar preturile ar scadea) daca alaturi de desfintarea armatei( si substituirea de mai sus a acesteia) ar fi scoase de la platile bugetare, popimea, un numar mare de ambasade si consulate, si ar fi redusa administratia centrala si teritoriala, macar cu 25%...Garantat ca asa va fi, dar tara este condusa de bestii cu chip omenesc, cea ce le confera chiar si mai adanca infiltrare in sistemul colosal de dezastruos, care conduce Romania..
LEVST.
03 Mar 2018

In schimb political de dupa "89, chiar cu mult mai mult decat in epoca de aur, a facut pe banda rulante, sute si sute de generali si alte inalte grade, care practice sug -absolut- necuvenit, milioane de euro/ annual, de la buget...Gradele de colonel si peste, ar trebui acordate numai ofiterilor care au servit macar odata intr-un teatru real de razboi, sau care au impementat-practic- o doctrina militara care arata a fi imbatabila pentru tara... La zi toti bucatarii (altfel meserie onorabila si de respectat) , toti chelarii armatei au ajuns generali, si -pe deasupra- se mai dau si in stamba , dorind neaparat sa arête ce inalt IQ au, in realitate ca de caprar (o alta profesie onorabila, atata timp cat is vad treaba lor si pasc caprele si nu vor sa pasca o natie...)
LEVST.
03 Mar 2018

-corectii-"political", a se citi politicul... apoi "banda rulanta",... "care practic",..."implementat".,,,isi" in loc de is...
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova