2017-11-25 13:18


Ministrul Apărării, în vizită la răniţii din Colectiv internaţi la Bruxelles

 |  08:36
Ministrul Apărării, în vizită la răniţii din Colectiv internaţi la Bruxelles

Ministerul Apărării (MApN) a informat joi, într-un comunicat de presă, că ministrul Mihnea Motoc i-a vizitat pe pacienții răniți în incendiul din clubul Colectiv care sunt internați în Spitalul Militar 'Regina Astrid' din Bruxelles.

Potrivit sursei citate, Mihnea Motoc i-a asigurat pe cetăţenii români aflaţi la tratament în Belgia de sprijinul Guvernului pe toată perioada internării în instituţia medicală a armatei belgiene, inclusiv al reprezentanţilor militari ai României la Bruxelles, în rezolvarea eventualelor probleme cu care s-ar putea confrunta.

MApN a mai precizat că, la finele anului trecut, ministrul Mihnea Motoc s-a întâlnit cu medicii şi conducerea spitalului, care i-au prezentat o informare cu privire la evoluţia stării de sănătate şi stadiul procesului de recuperare al pacienţilor.

„Cu această ocazie, ministrul român a conferit Spitalului Militar “Regina Astrid”, precum şi unor cadre medicale, Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de pace, în semn de apreciere a modului în care au fost trataţi pacienţii români, supravieţuitori ai tragediei din 30 octombrie 2015”, precizează MApN. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-22

TAGURI: ministru, aparare, vizita, ranit, colectiv, internat, bruxelles, mihnea motoc



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
22 Ian 2016

Ministrul Mihnea Motoc i-a vizitat pe pacienții răniți în incendiul din clubul Colectiv cu ocazia INTLNIRII acestuia cu SOTIA sa la Bruxelles.Ce vrajeala de doi lei.Unul ca el se vrea OM de STAT ....................
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova