2018-04-26 06:58


Ministrul Muncii, către studenți: ”Întotdeauna e loc și de o bere”

 |  19:27
Ministrul Muncii, către studenți: ”Întotdeauna e loc și de o bere”

Cu ocazia începerii noului an școlar, Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, le-a transmis studenților de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, că îi îndeamnă să îmbine viața relaxată cu studiul conștiincios, învățătura cu ...o bere.

Acesta a încurajat tinerii să studieze cât mai mult, să puna multă pasiune în meseria pentru care se pregătesc, iar la finalul discursului le-a povestit o anecdotă prin care le transmite că întotdeauna e loc și de o bere.

"Un profesor de sociologie a decis să-și țină cursul în parc. A venit la el cu o bere, cu un bol de sticlă, și cu niște pietricele și cu niște nisip și a zis: «Dragi studenți, bolul acesta este viața voastră, pietricelele reprezintă marile greutăți ale semenilor noștri, pe care trebuie să le studiați» și a pus pietrele în bol. «Nisipul, care umple golurile dintre pietricele reprezintă micile probleme, care pot forma destinul și uneori sunt mai importante decât marile probleme» și a pus nisipul peste pietricelele din urnă. Dar vine un student, ia cutia cu bere de lângă, toarnă berea deasupra și spune «Vedeți, pe lângă marile greutăți, pe lângă micile greutăți, întotdeauna e loc de o bere». Așa că, dragilor, dați-mi voie să vă rog să vă și distrați, să înțelegeți că lucrurile acestea vin absolut de la sine", a spus Dragoș Pîslaru studenților, conform Mediafax.

Îndemnul ministrului Muncii a fost întâmpinat de cei aproximativ 200 de tineri cu hohote de râs și ropote de aplauze. La încheierea festivității de deschidere, Dragoș Pîslaru a explicat de ce a ținut să transmită acest mesaj studenților.

"Am încercat să folosesc o anecdotă ca să nu îi facem să fie crispați încă de la primul contact cu facultatea. A îmbina o viață relaxată și prietenia cu studiul conștiincios este un echilibru absolut necesar. Altfel, vom putea avea niște oameni care trec prin facultate, dobândesc cunoștințele, dar scapă exact ceea ce este cel mai important - să te distrezi și să îți placă ceea ce ce faci", a precizat ministrul.

O replică, în spirit de glumă, a venit chiar în timpul ceremoniei de deschidere, de la secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Costreie.

"Discursul meu va fi «Învățați, învățați, învățați!», ca să contrabalansez îndemnul domnului ministru", le-a spus acesta studenților.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-03

TAGURI: ministrul muncii, bere, universitatea bucuresti, dragos pislaru





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova