2018-12-14 02:52


Ministrul Muncii îi RĂSPUNDE lui Iohannis. I se recomandă o discuție cu BNR

 |  16:16
Ministrul Muncii îi RĂSPUNDE lui Iohannis. I se recomandă o discuție cu BNR

Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, răspunde criticilor aduse de președintele Klaus Iohannis pentru modul în care este aplicată Legea salarizărării. Comunicatul MMJS vine după o întâlnire la Cotroceni, la care au participat președintele, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Muncii.

În comunicatul Ministerului Muncii se arată că principiul egalității este respectat, în condițiile în care toate persoanele angajate în sistemul de stat care fac aceeași muncă vor fi plătite la fel în 2022, atunci când legea va fi aplicată în întregime.

În ceea ce privește îngrijorările exprimate de președinte cu privire la inflație, președintelui i se recomandă „o discuție aplicată și corectă cu oficialii Băncii Naționale”:

”Principiul egalității din noua Lege a salarizarii este reprezentat de faptul că persoanele angajate în sistemul bugetar și care prestează aceeași muncă, indiferent de instituția în care o fac, și ne referim aici la meseriile comune, precum conducătorul auto, spre exemplu, vor fi plătite la fel în anul 2022, atunci când va fi finalizată aplicarea etapizată a prevederilor Legii 153/2017.

Predictibilitatea Legii salarizării este dată de faptul că salariile sunt prevăzute în grilele care sunt parte integrantă a Legii 153/2017, la fel ca și ritmul anual de creștere, care este de 25% din diferența între salariul în plată și cel prevăzut în grila din 2022, pentru fiecare angajat, bineînțeles cu excepțiile din domeniul sanitar și Învățământ, care au fost asumate ca prioritate națională prin Programul de Guvernare și tratate ca atare de către Guvernul și Parlamentul României.

În același timp, s-a adus în atenția președintelui și faptul că Legea 153/2017 se aplică etapizat, până în anul 2022, moment la care vor fi eliminate inechitățile din sistem, inechități apărute de-a lungul anilor și care nu au putut fi corectate dintr-o dată, tocmai fiindcă dezechilibrele erau atât de mari încat corectarea lor imediată ar fi presupus un efort bugetar nesustenabil.

Cheltuielile cu salarizarea au crescut cu 12 miliarde de lei în anul 2017, față de 2016 și au însemnat majorări cuprinse între 10% și 50%, doar în anul 2017, pentru diferite categorii de bugetari.

Menționăm, de asemenea, că întoarcerea sarcinii fiscale, efectuată ulterior majorărilor din anul 2017, de care am amintit, a fost acoperită de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018, acordată întregului sistemul bugetar, care a condus, de asemenea, și la o creștere de aproximativ 4% a veniturilor nete, mai puțin pentru cei 3% dintre bugetari care depășeau până și grila stabilită pentru anul 2022. Reamintim, totuși, faptul că transferul contribuțiilor nu are nicio legătură cu Legea salarizării, ci este prevăzut de Codul Fiscal.

În ceea ce privește ordonanțele de urgență prin care au fost modificate Legile 152 și 153 din 2017, față de care președintele României și-a exprimat îngrijorarea, îl asigurăm că amendamentele adoptate de Parlament nu au afectat echilibrul Legii salarizării, ba chiar au condus la scăderea procentului celor care au suferit ajustări ale veniturilor nete de la 3% la 1%, printre aceștia numărându-se și majoritatea angajaților Administrației Prezidențiale.

Aceste creșteri salariale au acoperit, astfel, întoarcerea sarcinii fiscale, dar au fost făcute și astfel încât Guvernul să se încadreze în limita de deficit de 3%.

Referitor la creșterea inflației, sperăm că președintele nu consideră că aceasta s-ar produce din cauza majorărilor salariilor și pensiilor și nu sugerează soluții precum cele adoptate în anul 2009 de Guvernul Boc și îi recomandăm o discuție aplicată și corectă cu oficialii Băncii Naționale a României, pentru a descoperi multitudinea și complexitatea cauzelor interne și externe care stau la baza evoluției inflației.”

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un avertisment pentru Guvern, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Klaus Iohannis consideră că politicile fiscale ale Guvernului sunt imprudente şi necorelate cu dinamica economiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-04
Citeste si:
Iohannis, după discuţia cu DĂNCILĂ şi VASILESCU: Legea salarizării este în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii

TAGURI: ministrul muncii, raspuns, iohannis, bnr
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BOLSEVICII
03 Apr 2018

Mai este cineva intreg la cap sa o creada pe lia olguta mincinoasa ? Vadim Tudor spunea despre olguta ca ''ii plac banii, barbatii si bautura '' Cata dreptate avea tribunul ! Aceasta propagandista bolsevica nu stie cumsa mai descurce lucrurile, asa de tare le-a incurcat. Probabil paharele de wisky sunt vinovate.
ANONIM
03 Apr 2018

Iar la tine iti cade greu dupa biberon
ANONIM
04 Apr 2018

Cei care au capturat Ro in 1989, DUPA CE AU DEVALIZAT BANCILE, DUPA CE AU VANDUT INDUSTRIA LA FIER VECHI, DUPA CE AU INSTRAINAT BOGATIILE NATURALE SI PAMANTUL TARII, DUPA CE ROMANII AU FOST ALUNGATI DIN TARA (Ro fiind a doua tara din lume la EMIGRATI E dupa SIRIA care-i in razboi), DUPA CE TOATE LEGILE SI REGLEMENTARILE AU FOST FACUTE DE CATRE MAFIOTI TRADATORI PENTRU HOTI TICALOSI, DUPA DEZVOLTAREA BURGHEZIEI COMUNISTE IN CELE DIN URMA , AU ADUNS TARA LA SCLAVAGISM MODERN IN CARE BANDITI "FURA LEGAL" (IMORAL) POPORUL ROMAN PE FATA PRIN DIFERITE SCHEME SI LEGI, A PENSIILOR, A SALARIZARII, A IMPOZITARII, A INMORMANTARII, ETC
Random image



Ultimele stiri






loading...