2018-05-24 09:23


Ministrul Sănătăţii şi cel al Muncii discută cu sindicaliştii din domeniul SANITAR. Ce se întâmplă cu SPORURILE

 |  11:33
Ministrul Sănătăţii şi cel al Muncii discută cu sindicaliştii din domeniul SANITAR. Ce se întâmplă cu SPORURILE

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu discută vineri dimineaţă cu reprezentanţi ai sindicaliştilor din domeniul sanitar nemulţumiţi de scăderea sporurilor.

Discuţiile au loc după ce timp de mai multe zile, inclusiv vineri, angajaţii din domeniul sănătăţii au participat la proteste spontane, reclamând scăderea veniturilor.

Conform ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, situaţia reală privind sporurile va putea fi văzută mai târziu, dat fiind că regulamentul este în vigoare de la 1 martie.

Guvernul a aprobat regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Măsura este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-13

TAGURI: sporuri, sindicalisti, ministrul muncii, ministrul sanatatii





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova