2017-11-19 19:41


Motive de supărare maximă: Decesul unui membru al familiei, divorţul‚ concedierea şi pierderea banilor

 |  19:01
Motive de supărare maximă: Decesul unui membru al familiei, divorţul‚ concedierea şi pierderea banilor

La supărare, organismului uman îi scade imunitatea, pot apărea probleme cardiace, vasculare, digestive sau endocrine. Medicii avertizează relelor pe care le provoacă stresul prelungit şi vorbesc de necesitatea educaţiei privind gestionarea stărilor de stres.

Stresul prelungit al cadrelor medicale după tragedia de la Colectiv, a readus în atenţia publică problemele pe care le declanşează starea tensionată asupra corpului nostru sau a altora. Spre deosebire de alte profesii, de felul în care doctorii reacționează la stres depind viețile unor oameni. Este important este cum îi facem față, pentru că stresul va exista întotdeauna. Profesorul dr. Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, susţine că „în mod normal, fără stres, se crede că noi pierdem circa 2.000 de neuroni pe zi. Atunci când suntem stresați, ajungem până la 10.000 de neuroni pierduți”. Psihoterapeutul Adrian Socol explică: În timpul situațiilor stresante în corp apar cantități foarte mari de cortizol, lucru care poate să scadă imunitatea organismului și în funcție de vulnerabilitățile fiecăruia, putem avea probleme vasculare, digestive. Profesorul dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie şi medicină internă, spune că: Stresul permanent al vieții obișnuite are influențe rele pentru că declanșează ceea ce se cheamă în fiziologia animalului reacția de fugă sau atac. Numai că animalul fuge sau atacă, în timp ce noi stăm frumos și ne stresăm interior, ori această reacție duce la creștere de tensiune, la creșterea frecvenței cardiace, la modificarea diverselor secreții endocrine, ceea ce are un efect rău asupra sănătății!

Stresul poate avea si un efect benefic, în anumite situaţii, când oamenii se pot abţiona să rezolve o situaţie sau să performeze. Diferă însă de la om la om.

Jeni Chiriac, psihoterapeut: Contează foarte mult percepția noastră în ceea ce privește situațiile stresante. Unii dintre noi de exemplu le considerăm mobilizatoare și activatoare și alții le consideră povară.

Adrian Socol, psihoterapeut: Lucruri care pe mine mă afectează, pe un altul îl pot lăsa oarecum indiferent sau relaxat, sau ceea ce îl intimidează sau stresează pe el, asupra mea poate să nu aibă niciun efect.

Cele mai stresante situaţii pentru organism sunt: pierderea unui membru al familiei, divorţul, pierderea unei sume mari de bani şi concedierea, apreciază profesorul dr. Dan Prelipceanu, medic primar psihiatru, Spitalul de Psihiatrie Prof. dr. Alexandru Obregia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-06

TAGURI: stres, neuroni, motive, suparare, doctori



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova