2016-12-03 11:44

SOCIAL


Naţional Arena va avea parcări peste doi ani

 |  21:00
Naţional Arena va avea parcări peste doi ani

Suporterii care vor dori să meargă la Arena Naţională vor întâmpina în continuare aceleaşi probleme ca şi la inaugurarea neoficială de acum două săptămâni. În prezent, sunt doar 300 de locuri de parcare, dar numai pentru zona VIP, iar autorităţile au în proiect o altă parcare mai mare.

Aglomeraţia şi haosul de la “Noaptea porţilor deschise” vor fi întâlnite la fiecare meci important care se va disputa pe arena din categoria UEFA Elite. Conform directorului de investiţii din cadrul Primăriei Bucureşti, Bogdan Şoşoacă, până în 2013 va fi construită o parcare supraetajată în zona de lângă stadion, care va avea o capacitate de 1.300 de locuri. În total, din bugetul local se vor cheltui peste 7 milioane de euro fără TVA. În concluzie, din 2013 stadionul cu o capacitate de 55.000 de locuriva dispune de nici mai mult, nici mai puţin de 1.600 de locuri de parcare.

Potrivit unor surse din primărie, preţul pentru două ore de parcare ar putea ajunge la 10 lei, în timpul manifestărilor de pe Arena Naţională.

Teren de sport pe terasă

Construcţia va avea trei etaje, iar pe terasă va apărea un teren polivalent de sport. “Faţadele exterioare ale clădirii vor fi din aluminiu pe care se va planta vegetaţie de tip iederă perenă care se va încadra cu zonele verzi din perimetrul noului parcaj auto", a anunţat şi Primăria Sectorului 2, care a autorizat lucrările ieri. Terenul de sport de pe terasa clădirii va avea o suprafaţă de 10.800 de metri pătraţi. Va fi amenajat ca teren de fotbal, dar va putea fi împărţit în patru zone mai mici, în care se vor putea organiza meciuri de minifotbal, handbal, baschet sau tenis.

În zilele când nu sunt evenimente sportive sau concerte, parcarea va putea fi folosită de locuitorii cartierului Vatra Luminoasă, însă condiţiile nu au fost încă stabilite, mai ales că lucrările sunt încă la stadiul de proiect.

Inaugurare oficială, pe 6 septembrie

După inaugurarea ratată de pe 10 august, când România trebuia să întâlnească Argentina, Arena Naţională va găzdui primul meci pe 6 septembrie, când naţionala lui Victor Piţurcă va da piept cu Franţa în preliminariile pentru EURO 2012. Aproape 35.000 de bilete au rămas nereturnate după scandalul cu sud-americanii, astfel că la ora jocului stadionul va fi aproape sigur plin ochi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-05-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image