2018-02-18 00:59


Neplata daunelor ar putea duce la sechestru pe Spitalul “Panait Sârbu”

 |  18:10
Neplata daunelor ar putea duce la sechestru pe Spitalul “Panait Sârbu”

Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. “Panait Sârbu" nu a primit încă o hotărâre judecătorească oficială scrisă în legătură cu daunele care ar trebui plătite în cazul bebeluşilor arşi, a declarat purtătorul de cuvânt al maternităţii, dr. Doru Pană.

"Nu este o hotărâre judecătorească definitivă, ci este una care poate fi atacată. Sunt cel puţin două căi de atac la această hotărâre. Ne pare rău de ceea ce s-a întâmplat în unitatea noastră. Am încercat în cursul acestor ani să reparăm cât de mult din ceea ce se poate repara la un spital din România", a spus dr. Pană.

Potrivit acestuia, asigurarea de malpraxis a spitalului este în prezent de un milion de euro, faţă de 500.000 cât era în 2010, însă această asigurare nu acoperă şi daune morale. El a adăugat că toate sumele "se vor plăti de la buget". "Şeful suprem al spitalului este primăria, însă nu trebuie uitat că primăria a preluat spitalul de la Ministerul Sănătăţii", a mai spus dr. Pană.

Angajaţii găsiţi vinovaţi, în continuare la muncă

 

Referindu-se la angajaţii care au fost găsiţi vinovaţi pentru cazul bebeluşilor arşi, dr. Pană a precizat că în prezent toţi lucrează în spital, însă atât timp cât nu există o decizie judecătorească definitivă, nu li se pot desface contractele de muncă. Dr. Pană a afirmat că după ce se va primi o hârtie oficială, juristul unităţii spitaliceşti şi juriştii primăriei vor ataca această decizie, dacă este împotriva spitalului. "În principiu, maternitatea nu are bani pentru astfel de lucruri. Nici un spital din România nu dispune de astfel de bani (n.r. - sume pentru daune morale). Nu ştiu cum se va proceda", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă spitalul poate da faliment, el a răspuns că unităţile sanitare nu funcţionează "ca un SRL", dar că acesta ar putea fi închis în cazul în care se va veni cu o decizie definitivă iar un lichidator juridic ar pune sechestru pe spital.

Decizia instanţei

Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. "Panait Sârbu" este obligat să plătească o amendă penală în cuantum de 400.000 de lei, în urma unei decizii luate marţi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 6, în dosarul incendiului din 16 august 2010, în care au murit şase bebeluşi. Asistenta Florentina Cârstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă şi la cinci pedepse a câte 10 luni pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, cea de doi ani şi două luni. În acelaşi dosar, electricianul spitalului Gigel Oprea a primit doi ani de închisoare cu executare, iar şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani.

Fostul manager al spitalului, medicul Bogdan Marinescu, a fost obligat la plata unei amenzi penale de 6.500 de lei iar şeful Secţiei de Neonatologie, medicul Ioan Adrian Toma, a fost achitat. Totodată, asistenta Florentina Cârstea a fost obligată să plătească în solidar cu spitalul sume cuprinse între 50.000 euro şi 350.000 euro, reprezentând despăgubiri morale şi materiale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-10

TAGURI: despagubire, spital, malpraxis, panait, sarbu, instanta, decizie, inchisoare, asigurare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova