2018-10-20 09:30


Nimic nou sub soare. Prognoza METEO până pe 12 august: VREME caldă, PLOI zilnice

 |  11:05
Nimic nou sub soare. Prognoza METEO până pe 12 august: VREME caldă, PLOI zilnice

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) publicată pentru intervalul 30 iulie - 12 august 2018 ne arată o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor ţării, cu o maximă termică până la 32 de grade Celsius. Totuși, probabilitatea de apariţie a ploilor rămâne ridicată pe tot parcursul acestei perioadei în foarte multe zone ale țării, la fel cum s-a întâmplat în toată luna iulie.

OLTENIA

În Oltenia, în intervalul 30 iulie - 4 august valorile termice maxime diurne se vor situa uşor sub normele perioadei, iar media regională va fi de 28 - 29 de grade. Ulterior, până în data de 7 august, vremea se va încălzi şi se vor înregistra medii ale valorilor maxime de 30 - 32 de grade Celsius, după care vor coborî din nou. Minimele termice vor fi în medie de 18 - 20 de grade Celsius până în 3 august, apoi vor scădea la 16 - 18 grade Celsius. În prima săptămână, temporar va ploua, iar cantităţile de apă cumulate vor fi mai însemnate. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată şi în a doua parte a intervalului.

MUNTENIA

În Muntenia, regimul termic diurn se va încadra în limitele caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a intervalului, cu medii ale valorilor maxime de 29 - 31 de grade. Minimele termice vor fi ridicate în primele zile, cu medii de 18 - 20 de grade, iar din 3 august vor marca o scădere, astfel că media regională va fi de 17 - 18 grade Celsius. Până în data de 4 august, temporar va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea de ploaie se va menţine şi în restul intervalului, dar la cote mai reduse.

DOBROGEA

În Dobrogea, vremea va fi local călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Se vor înregistra maxime uşor peste 30 de grade în cea mai mare parte a zonei continentale, dar trecător astfel de valori se vor atinge şi pe litoral. O uşoară răcire se va produce din data de 8 august, când mediile valorilor termice maxime diurne vor fi în jurul a 29 de grade. Minimele nocturne vor fi ridicate în primele patru zile, urmând a se înregistra între 20 şi 24 de grade, apoi vor scădea uşor, spre medii de 20 de grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat până în data de 2 august, astfel încât, mai ales după orele amiezelor se vor semnala averse, însă ulterior acesta va fi în scădere.

BANAT

În Banat, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, astfel că temperaturile maxime vor depăşi local 30 de grade. În acelaşi timp şi temperaturile minime se vor situa în medie peste cele caracteristice acestei perioade, cu valori de 17 - 20 de grade Celsius. A doua parte a intervalului va continua cu valori termice ridicate, medii în jurul a 32 de grade, însă vor marca o scădere până la final, spre 30 de grade, iar minimele vor fi în principal mai scăzute decât în prima parte, în jurul a 16 - 18 grade Celsius. Local şi temporar va ploua în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar mai intens şi mai frecvent în intervalul 31 iulie - 4 august.

CRIŞANA

În Crişana, regimul termic va caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, astfel că mediile regionale ale temperaturilor maxime vor atinge 30 - 32 de grade Celsius. În intervalele 2 - 4 august şi din nou în 9 - 12 august se vor înregistra în medie maxime de 28 - 30 de grade Celsius. Nopţile vor fi mai calde decât în mod caracteristic acestei perioade până în data de 3 august, când minimele vor fi în general de 18 - 20 de grade, apoi vor marca o scădere treptată, iar în săptămâna a doua se vor menţine în medie la valori de 16 - 17 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, dar aversele vor fi mai importante cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datelor de 1, 2, 3 august şi din nou în 10 şi 11 august 2018.

TRANSILVANIA

În Transilvania, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod caracteristic acestei perioade în cea mai mare parte a regiunii, cu excepţia depresiunilor, unde valorile termice se vor situa în jurul celor normale. În aceste condiţii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 29 - 30 de grade, cu o tendinţă de scădere în ultimele zile de prognoză, spre 27 - 28 de grade. Minimele se vor menţine în jurul a 16 grade în intervalul 30 iulie - 2 august, apoi vor marca o scădere spre medii de 14 - 15 grade Celsius. Pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză vor fi perioade în care se vor semnala ploi, mai ales averse, dar cu probabilitate mai ridicată în intervalul 30 iulie - 3 august.

MARAMUREŞ

În Maramureş, regimul termic diurn va fi caracterizat în medie de valori maxime în jurul a 30 de grade, ceea ce va determina pe arii restrânse, în cea mai mare parte a intervalului, o vreme călduroasă. Uşor mai rece va fi în 3 şi 4 august şi din nou după 9 august, când se vor consemna în medie 28 de grade. Minimele vor fi ridicate în primele patru zile, se vor situa între 16 şi 18 grade, apoi vor marca o scădere până în data de 5 august şi se vor menţine la medii de 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, însă acestea vor fi mai ales sub formă de aversă şi se vor semnala în special în orele amiezelor.

MOLDOVA

În Moldova, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a regiunii. Media temperaturilor maxime va atinge 27 - 29 de grade, uşor mai ridicată fiind în data de 31 iulie, dar şi în intervalul 6 - 8 august. Temperaturile minime se vor situa în jurul a 18 grade în intervalul 30 iulie - 2 august, apoi vor scădea la medii de 17 grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta pe tot parcursul intervalului de prognoză, însă ploi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere în intervalul 30 iulie - 2 august.

LA MUNTE

La munte, regimul termic diurn nu va avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului, astfel că mediile temperaturilor maxime vor fi de 18 - 20 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea tendinţa de scădere, de la medii de 12 - 13 grade în primele zile, spre 10 - 11 grade Celsius. Temporar va ploua pe aproape tot parcursul intervalului şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, îndeosebi în prima săptămână.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-31

TAGURI: prognoza meteo, august, vreme calda, ploi zilnice
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...