2018-12-10 07:26


Ninsorile pun stăpânire pe România. 13 judeţe, sub avertizare cod galben de ninsori

 |  10:46
Ninsorile pun stăpânire pe România. 13 judeţe, sub avertizare cod galben de ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ninsori, valabilă în intervalul 24 noiembrie, ora 16.00 – 25 noiembrie, ora 14.00, în mai multe judeţe din ţară.

Potrivit ANM, „în intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei”.

ANM a mai precizat că trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului.

De asemenea, în sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.

Judeţele vizate de codul galben de ninsori sunt: Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-24

TAGURI: ninsoare, pune, stapanire, romania, 13, judet, avertizare, cod, galben, ninsori
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...