2017-11-21 10:16


Oare ce se întâmplă atunci când vrem şi mai ales când avem ce vrem!

 |  21:01
Oare ce se întâmplă atunci când vrem şi mai ales când avem ce vrem!

Ca şi specii suntem diferiţi. Ca şi oamneni suntem diferiţi? Da sau nu! Poate! Nu ştiu! Depinde! Astea sunt patru posibile răspunsuri pe care cel puţin 60 de persoane din 100 o să le ofere la întrebarea mea. Păi să vedem cum stau lucrurile.

Am 10 ani. Peste o săptămână este ziua mea. O aştept ca şi cum nu a mai fost până acum şi nici nu o să mai vină. Încărcat de dulcea povară a evenimentului, de invitaţii ce urmează să-i am alături pentru două ore de joacă la fericitul eveniment, trec peste toate aspectele efemere şi total nefundamentate ale sfârşitului de an şcolar şi îmi amintesc din oră în oră un lucru! Îmi amintesc că evident îmi doresc cadou de ziua mea o....bicicleta!!! La început îmi doresc o bicicletă. Mai trec 2 zile. Au mai rămas 5 zile până la schimbarea prefixului. Până când o să pot să mă mândresc că am trăit un deceniu. Mai e puţin, dar eu... tot o bicicletă îmi doresc,dar parcă vreau o bicicletă albastră (roşie are Maria). Vine seara. Mă cuibăresc în pat. Temele pentru ultimele zile sunt un capitol mai închis decât cel al Tezaurului de la Moscova. Eu mă gândesc că parcă îmi doresc o bicicletă cu schimbător de viteze şi cu claxon. Adică o bicicletă că a lui Victor.

Mâine e ziua mea. Ştiu! Zi frumoasă ca mine. Poate să fie cum o vrea,ea tot ziua mea e! E ziua când pot face orice. Când stau pe norişorul meu,ziua când plutesc. Oare vine şi bicicleta? Da! Uraaaa! A venit şi bicicleta. Se pare că pe una din circumvoluţiunile imprimate pe cerebelul tatălui meu a rămas şi mica/marea mea dorinţă. Iau bicicleta de coarne, cu cea mai mare dexteritate. O învârt în jurul prietenilor. Mă uit la ea. O pup că pe cel mai de preţ lucru. Mă urcă pe ea şi incepsa mă plimb în fata falsei admiraţii a colegilor şi prietenilor!

Aroganţa îşi atinge apogeul. Ego-ul meu e aproape prea greu pentru spiţele ce mă ajută la locomoţia "bestiei". Îmi repet obsesiv şi plin de mândrie în sinea mea: nimeni,dar nimeni nu mai e ca mine"!!!

A trecut o lună. Ce bine! E vacanţă mare. Căldura e mult mai plăcută în vacanţă,nu? Fac planuri pentru zilele ce urmează, planuri care se schimbă cu repeziciunea unor indici bursieri. Fac planuri, dar uit ceva.

Uit bicicleta mea,bicicleta care se odihneşte ca un cal de curse în padockul lui. Are până la roata din spate. Parcă mai vreau să mă plimb cu ea dar trebuie să-i fac până. Trebuie să o şterg pentru că nu am mai pedalat de câteva săptămâni. Ahhh şi ştiu! Dacă o scot afară, după ce mă plimb trebuie să-i ung lanţul şi să o bag înapoi în casă. Înarmat cu aceste argumente mai trece o zi în carea lipsesc de cadoul meu. Asta e!

Nu mai am chef de bicicletă. Prea multă bătaie de cap.

Am 40 de ani. Ultimii 15 ani i-am petrecut pe drumuri, împărţit între şedinţe, televiziuni, interviuri, potenţiali alegători sau donatori la campania mea. Am avut un vis! Încă îl mai am. Vreau să fiu nici mai mult nici mai puţin decât ministru. Asta e visul meu. Am muncit mult. Am sacrificat multe. Familie, bani, cariera, prieteni, amantă. Nu contează.

Am un vis iar cuantificarea emoţională sau financiară a celor sacrificate în raport cu visul meu e inutilă.

 Azi e ziua cea mare. Partidul îşi îndreaptă ochii generoşi către mine. Îmi returnează plin de recunoştinţă ingrată toate donaţiile material sau spirituale făcute de mine în ultimii 10 ani. Jertfa mea de pe altarul politicii nu a fost în zadar. Azi am fost numit  ministru.

 În ciuda vârstei simt că plutesc. Sunt sus pe norişorul meu şi îi salut arogant pe toţi colegii de facultate, de birou, de partid. Pe toţi cei care au naivitatea şi ireaponsabilitatea de a mă admiră. De azi nu mai sunt domnul X, de azi sunt domnul ministru!!!

 Au trecut 6 luni. Sincer, nu ştiu ce posturi tv mai emit. Singurele posturi din grila mea personală sunt cele la care particip. Nu ştiu dacă berea te mai îmbăta sau nu. Nu am mai avut privilegiul să beau o bere cu amici de cel puţin un an. Nu prea ştiu sincer să fiu cât costă o aprovizionare sumară la supermarket. Mersul la cumpărături s-a transformat în sport extrem pentru mine într-o ţară în care încă se mai moare de foame. Singurele momente când aud o voce cunoscută este momentul în care sunt inculpat în "procese de moralitate" şi/sau supus linşajului mediatic. Nu mai ştiu dacă acasă mă aşteaptă băiatul sau fată. Nu ştiu şi nici nu am de unde să ştiu. Noaptea când ajung şi dimineaţă când plec este încă întuneric. Gata. Nu mai vreau! Nu mai pot!

Nu mai vreau BICICLETA!!!

Oare suntem la fel! So...


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-10

TAGURI: tezaur, moscova, maria, bicicleta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ÎNCEP CU SFâRșITUL...
11 Ian 2016

Obiectul (bicicleta) nu-și mai găsește locul în viața ta, cu toate celelate beneficii (a)duse de ea...decât sporadic, în timp, adică din când în când...pe post de ”manta” de locuri inaccesibile (excursii, drumeții prin munți), dar în genere – reprezintă o amintire din copilărie, dar o sursă prezentă de lehamite și plictis, datorită desei întrebuințari ori fiindcă o dată cu maturitatea, apare și dorința de NOU, de schimbare pentru că ne-am făcut din MARI (domnul X – simplu, sau șef de partid)- în mai mari (domnul Ministru sau secretar de stat) iar ca niște maturi ce suntem/devenim, confortabilitatea celor 4 roți dublate de firma producătoare alături de niște cai putere-n plus, te încântă și te onorează în aceeași măsură schimbând musai macazul...ca atunci când ceilalți te ”admirau” pe când aveai doar un deceniu de viață pentru bicicleta primită cadou –nu pe tine, ci scula mergătoare nouă și unsă la lanț.... ”murind„ amicii pe dinăuntru, de invidie! Sigur, unii deveneau prieteni sau și mai ”buni” cu tine, tocmai pentru a gusta și ei din beneficiile unui cal de fier, pe două roți.
PâNă LA URMă,
11 Ian 2016

Așa e tot omul ”ajuns”!:) Doar conștientizarea trăirilor sau intensitatea lor venite din îndeplinirea/împlinirea unor dorințe, DIFERĂ.....de la persoană la persoană. În rest – omul e prins de noi și noi dorinți, de înfăcărare pe măsură ce-și atinge scopul, de bucurii (scurte sau lungi) după dobândire, de dezamăgiri atunci când unele din ele odată dobândite, nu-i mai trezesc interes (Dumnezeu știe de ce....) urmând ca, pe măsură ce înaintează-n vârstă (văzând și auzind multe...) se înțelepțește oarecum, diluându-i-se din trăiri și într-un fel, desensibilizându-se! De ce? Nu știu! Poate vremelnicia lucrurilor, stărilor care-s în continuă transformare, devenire, atingere în apogeu apoi neantizându-se, dispărând ca și când nici n-ar fi existând...cine știe!
CERT ESTE UN LUCRU:
11 Ian 2016

sunt situații, lucruri și mai ales OAMENI pe care n-ai cum să-i înlocuiești, să-i confunzi cu alții sau, lesne să-i uiți! Deci, ajungem la CALITATE! D-aia nu mai e bună bicicleta...e nevoie de un salt calitativ nu numai din pricini egoiste, pricinuitoare de mângâieri de orgolii ci, pur și simplu de ceva mai de soi...pe măsura creșterii tale spirituale și ale noilor nevoi! P.S. ”Omul este un un animal care iubește numai ce este extraordinar. Este un mic zeu care-și aduce aminte mereu de Ceruri” și-atunci, cum să se limiteze satisfăcut, doar la ceea ce este și i se oferă aici?!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova