2018-12-14 00:33


„Oceane la microscop. Expoziție foto de plancton marin”, vernisaj în holul Muzeului „Grigore Antipa”, pe 13 mai

 |  17:13
„Oceane la microscop. Expoziție foto de plancton marin”, vernisaj în holul Muzeului „Grigore Antipa”, pe 13 mai

O expoziţie care a fost prezentată în 13 ţări a ajuns şi la Bucureşti. 41 de planşe care au ca temă studiul planctonului vor fi expuse între 13 mai şi 7 iunie 2015 în holul principal al Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București anunță deschiderea expoziției ”Oceane la microscop. Expoziție foto de plancton marin”. Vernisajul va avea loc pe 13 mai 2015 de la ora 18.00  în holul principal al Muzeului de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”. La eveniment participă Michel Roy, atașat pentru cooperare științifică a Ambasadei Franței în România și Christophe Pomez, atașat cultural și director delegat al Institutului Francez din București. Expoziţia constă în 41 de planșe având drept temă de studiu planctonul. Acestea vor rămâne expuse în sala dedicată etnografiei mondiale și anatomiei omului din cadrul circuitul expoziției permanente a Muzeului ”Antipa” până pe data de 7 iunie anul curent. Expoziția a fost prezentată în nu mai puțin de 13 țări de pe mapamond, iar în România face parte din seria evenimentelor ce marchează conferința Paris Climat 2015. Organizația nonprofit TARA Expéditions coordonează încă din 2003 misiuni ştiinţifice de explorare a mărilor și oceanelor lumii, în scopul conștientizării efectelor încălzirii climatice asupra ecosistemelor. Timp de 10 ani, peste 500 de cercetători au participat la expedițiile TARA, s-au parcurs 300.000 km în Groenlanda, Antarctica, Patagonia, Georgia de Sud, şi în oceanele lumii.  ”Nu știm aproape nimic despre oceane, chiar dacă viața noastră este legată în  mod intrinsec de ele”, afirmă Etiene Bourgois, cel care, alături de Agnes B. a inițiat acest proiect.

TARA Expéditions este un proiect susținut de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu. Intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului. Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe data de 16 mai, publicul va putea vizita această expoziție în mod gratuit.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-10

TAGURI: muzeu, grigore, antipa, vernisaj, expozitie, oceanele, microscop, fotografie, plancton, marin
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...